Piaţa de birouri din Bucureşti a atras în primul semestru al acestui an un volum de tranzacţii pe segmentul de închiriere în valoare de 72,2 mil. euro, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).Compania pretinde 36% din acest volum, rezultată în urma tranzacţiilor de închiriere, renegociere sau prelungiri de contracte care însumează o suprafaţă de 28.600 mp. Pe locul doi în statistica CBRE, cu o cotă de piaţă de 23%, se plasează DTZ Echinox, urmat
Piaţa de birouri din Bucureşti a atras în primul semestru al acestui an un volum de tranzacţii pe segmentul de închiriere în valoare de 72,2 mil. euro, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).
Compania pretinde 36% din acest volum, rezultată în urma tranzacţiilor de închiriere, renegociere sau prelungiri de contracte care însumează o suprafaţă de 28.600 mp.
Ca reacţie la aceste date, compania DTZ Echinox a anunţat că a intermediat un sfert din tranzacţiile înregistrate pe piaţa birourilor în trimestrul întâi, pondere care creşte pentru intervalul T1-T3 2010.
„Cifrele anunţate de CBRE cuprind şi trazacţii din ultimele trei luni, astfel că ele trebuie calculate în contextul primelor trei trimestre, nu al semestrului întâi, şi trebuie ponderate cu cifrele corecte înregistrate de ceilalţi actori importanţi din piaţă“, precizează Mădălina Cojocaru, head of the office department în cadrul DTZ Echinox.
Ce companii au făcut mutări
„În acest an, am observat dorinţa chiriaşiilor de a pune accent pe eficientizarea spaţiilor, precum şi pe calitatea sediilor alese. Nu puţine au fost cazurile celor care au preferat să se mute în alte clădiri cu costuri de relocare suportate de noul proprietar, unde însă aveau condiţii mai bune faţă de fostul sediu, agreând pentru o chirie la un nivel similar”, spune Cătălina Jigman, head of office agency, CB Richard Ellis Romania.
Printre tranzacţiile intermediate de CBRE pe piaţa românească în acest an se numără AIG (720 mp în Victoria Center), Embassy (550 mp în City Gate), Maxbet (1.500 mp în Matrix BC), MedLife (1.200 mp în Porumbaru BC), Porr (950 mp în Pipera Business Tower), Piraeus Bank (1.330 mp în Romanitza Center) sau Rompetrol (9.300 mp în City Gate).
Printre cei mai activi chiriaşi s-au evidişiant operatorii de servicii medicale private, o piaţă aflată în expansiune la acest moment. Preferinţa operatorilor de servicii medicale de a deschide clinici în clădiri de birouri se explică printr-o serie de avantaje pe care aceştia le au în respectivele locaţii, şi anume: proximitatea faţă de clienţii corporate, detaliile tehnice ale clădirilor de birouri ce permit compartimentarea şi amenajarea la standarde superioare, numărul extins de locuri de parcare faţă de închirierea unei vile în zonele centrale şi ultra-centrale, precum şi proximitatea faţă de multiple mijloace de transport în comun.