Turismul electoral este o noțiune care a fost mult mediatizată în sfera politică. Puțini sunt aceia care știu că turismul și călătoriile sunt un domeniu extrem de sensibil la schimbările politice, la campaniile electorale.
Piața de călătorii din România este mai sensibilă decât alte piețe în anii electorali, pe măsura implicării românilor, „cu mic cu mare“, în dezbaterile electorale, conform unei atitudini specifice unei civilizații și a unei economii extrem de legată de factorul politic și de afaceri cu statul. În toți anii electorali, turismul intern crește și plecările în străinătate stagnează. Să verificăm ce se întâmplă în „cel mai electoral an“, anul 2012, din ultimii ani, în industria de călătorii din România. Anul 2012, tendințe de călătorie identificate în primele șase luni de vânzări de călătorii.
La categoria business travel/rezervări bilete de avion, după un an 2011 cu o tendință de creștere generală a pieței de circa 10%, primul trimestru al anului 2012 a continuat cu o creștere de circa 4%-5%, dar cel de-al doilea indică menținere cu trend ușor negativ, pe fondul agravării problemelor din zona euro și îndeosebi pe fondul campaniilor electorale. Companiile devin prudente în alocarea de bugete pentru călătorii sau organizare de evenimente, în condițiile în care criza economică este potențată și de schimbări politice în România.
La categoria turism extern, începutul anului a fost unul mobilizator, dar față de creșteri ale vânzarilor de 20% în primul trimestru, cel de-al doilea a adus creșteri mult mai mici, iar luna iunie – extrem de electorală -, urmând efectele mișcărilor politice, aduce scăderi de circa 15% la vânzări vacanțe ale românilor în străinătate. De ce? Nu pleacă în străinătate oamenii politici, funcționarii publici, oamenii de afaceri care au contracte cu statul și familiile acestora, românii care doresc să participe la procesul electoral, jurnaliștii care sunt în priză în timpul campaniei, nici prietenii, părinții sau copiii lor. Pentru turismul intern, începutul anului a fost bun, cu creșteri sustenabile, dar creșterile cresc lună de lună, pe măsură ce românii nu aleg vacanțe în străinătate, iar acele categorii menționate la capitolul turism extern aleg vacanțe în România, spre a fi mai aproape de ceea ce procesul electoral poate aduce mai bun în viața lor de zi cu zi. Creșterea previzionată pentru sezonul de vară 2012 este de minimum 15% la volum vânzări. Incomingul, fiind, din nefericire, puțin dezvoltat în România, pe fondul problemelor structurale ale destinației, sectorul nu este influențat în mod special de anii electorali, în măsura în care imaginea destinației România nu este influențată în exterior.
Ce speră antreprenorii din industrie după încheierea anului electoral ? Să intrăm într-o perioadă de stabilitate și predictibilitate economică și legislativă, pe fondul clarificarii situației politice interne. Sperăm ca guvernanții să nu uite turismul după ce se instalează la putere și nu dorim decât ca resursele bugetare să nu fie stimulate în a crește pe seama măririi taxelor și impozitelor. Operatorii din turism, turoperatori sau hotelieri, au resimțit din plin toate șocurile economice, financiare și, desigur, politice ale anilor electorali de după 2008. O parte au reușit să supraviețuiască cu eforturi deosebite, dar dorința de a face afaceri în turism în România este deja la cote mici și speranța în mai bine depinde mult de ceea ce vor face cu adevărat pentru turism și pentru economie conducătorii politici de după campaniile electorale.
LUCIA MORARIU,
președinte director general, EXIMTUR