Piața de capital a oferit randamente de peste 10% în primul semestru

Indiferent cum va fi a doua jumătate a anului, primele șase luni s-au dovedit a fi câștigătoare pentru investitorii de la Bursa de Valori, unde evoluția pozitivă a cotațiilor și dividendele oferite au dat randamente de peste 10%.

Prima jumătate a anului a fost profitabilă pentru piața de capital, în special pentru acțiunile și indicii de la Bursa de Valori București (BVB). Chiar dacă al doilea semestru al anului a debutat negativ, pe fondul declarațiilor celor din noul Guvern, cotațiile au reușit creșteri de două cifre după primele șase luni. De altfel, situația pentru acest an nu s-a înrăutățit încă semnificativ, iar dacă evoluția clasei politice nu va fi atât de negativă pe cât amenință să fie, piața de capital va rămâne pe plus. 

Avem exemplul primului semestru în acest sens, adică al influenței reduse a turbulențelor politice asupra evoluției pieței de capital; în ciuda unei serii de incertitudini politice și a manifestațiilor stradale împotriva unor legi adoptate, principalul indice al BVB, a reușit să păstreze un avans de două cifre la finalul lui iunie față de sfârșitul anului trecut. BET, indicele pieței care urmărește cele mai lichide companii listate, a închis iunie cu valoarea de 7.855 puncte, adică un avans de 10,87% de finalul anului trecut. De asemenea, indicele BET-TR (total return), care ia în calcul și dividendele acordate de companiile cuprinse în BET, a ajuns la 10.226 puncte, echivalent cu o creștere de 16,85% în primele șase luni. 

„România se remarcă prin randamentul dividendelor, însă și câștigul potențial din creșterea prețului acțiunilor este de urmărit având în vedere performanța economică foarte bună a țării“, spune Lucian Anghel, președintele BVB. „Dacă piața de capital va fi lăsată să-și urmeze cursul normal, atunci perspectivele și potențialul de dezvoltare pe termen mediu nu ar avea de suferit, toși factorii implicați direct sau indirect beneficiind astfel de dezvoltarea acesteia“, adaugă acesta. Cele mai mari randamente ale dividendelor acordate în primele șase luni se regăsesc la Oil Terminal, cu 18,3%, urmată de Conpet SA, cu 17,42%, de Electroargeș cu 13,3%, Transgaz cu 12,9% și Romgaz cu 12,4%. 

Cresc fondurile de acțiuni

„Prima jumătate de an a adus investitorilor de la BVB două listări valoroase și un sezon al dividendelor care s-a remarcat prin randamente semnificative. Piața locală de capital se reașează pe noi baze, iar investitorii vor avea parte de o a doua jumătate de an extrem de ofertantă la BVB, cu noi listări și noi produse“, spune și Ludwik Sobolewski, CEO al BVB. Valoarea medie zilnică de tranzacționare din primele șase luni a crescut cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, și a ajuns până la 9,68 milioane euro. 

Cele două listări la care face referire șeful bursei sunt cea a Digi Communications, în valoare de 207 milioane euro, și cea a Asociației pentru Aplicarea Generatoarelor Statice (AAGES), care s-a ridicat la 5,5 milioane lei. Capitalizarea companiilor românești listate la BVB a ajuns la 19,25 miliarde euro la finele primului semestru, iar cea a tuturor companiilor listate a depășit 37 milliarde euro. 

În cealaltă zonă importantă a pieței de capital, cea a fondurilor mutuale, se poate observa influența evoluției bursei de valori, cele mai mari creșteri fiind înregistrate de fondurile cu investiții în acțiuni. ETF – BET Tradeville are o creștere a cotației de peste 25% în primele șase luni, BRD Index de peste 15% și la fel pentru Erste Equity Romania, BT Index Romania ROTX sau Raiffeisen Romania Acțiuni. 

Fondurile monetare și cele de obligațiuni sau instrumente cu venit fix au, la fel ca anul trecut, randamente mult mai mici, de unul – două puncte procentuale, în cazul în care nu au evoluție negativă. Titlurile BRD Simfonia au urcat cu 0,93% în primele șase luni, cele ale BT Euro Obligațiuni cu 1,76%, cele ale Erste Bond Flexible RON cu 1,5%, iar cele ale Certinvest Obligațiuni cu 1,1%. 

Dobânzile aferente depozitelor bancare, titlurilor de stat și obligațiunilor nu se vor modifica semnificativ până la sfârșitul anului în condițiile în care Banca Națională a anunțat că nu va fi schimbată dobânda de politică monetară decât atunci când va crește semnificativ inflația, iar acest lucru nu este așteptat a se întâmpla înainte de 2018.