Titlurile de stat în monedă locală ale României, alături de cele ale unor țări precum Columbia şi Peru, au fost incluse, din 1 septembrie, în indicele Bloomberg Barclays Global Aggregate, unul dintre cei mai urmăriţi indici la nivel global de către administratorii de fonduri de obligaţiuni, informează BVB.
Potrivit Bloomberg, în urma acestei decizii un număr de 39 de obligaţiuni cu o valoare de piaţă de 138,5 miliarde de dolari vor reprezenta echivalentul a 0,2% din Global Aggregate Index şi 0,5% din Global Treasury Index.
Fonduri de 1,4 miliarde de dolari pentru titlurile de stat
„Acest lucru va face ca, în perioada următoare, fondurile pasive care urmăresc acest indice să-şi îndreptate o parte din investiţii către titlurile de stat denominate în lei.
Potrivit calculelor Bloomberg, analiştii se aşteaptă ca 1,4 miliarde de dolari să se îndrepte spre titlurile de stat ale României denominate in lei. Indirect, probabil că acest lucru va influenţa şi cotaţiile titlurilor de stat listate la Bursa de la Bucureşti”, estimează BVB.
În luna septembrie a anului trecut, agenţia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis promovarea pieţei de capital România de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă.
Accesul la investiții de 30 de ori mai mari
Decizia va intra în vigoare odata cu revizuirea semi-anuală din septembrie 2020.
Conform estimărilor, trecerea la statutul de piaţă emergentă se traduce şi prin accesul ţării noastre la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari decât cele alocate pieţelor de frontieră, atragerea de capital străin creând şi premisele creşterii acţiunilor companiilor cotate la bursa de la Bucureşti.
Anunţul publicat de FTSE Russell vine ca urmare a procesului de evaluare formală al FTSE Russell, care presupune implicarea autorităţilor de reglementare şi a burselor de valori locale prin intermediul discuţiilor directe şi a unor chestionare formalizate alături de un calendar anual prestabilit de comunicare şi implementare.