Bursa şi piaţa de capital românească au cunoscut transformări istorice, fără precedent, în ultimii doi ani şi jumătate, iar reformele trebuie continuate pentru obţinerea statului de piaţă emergentă (investment grade), a declarat, luni, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Lucian Anghel.
Luni, 6 octombrie, au intrat în vigoare modificări ale Codului Bursei, care vizează separarea proceselor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, dar şi decontarea mai rapidă a tranzacţiilor, cu acest prilej sesiunea de tranzacţionare la BVB fiind deschisă oficial de premierul Victor Ponta.
'Valoarea companiilor româneşti listate la BVB a crescut în ultimii doi ani şi jumătate cu 80%, la aproape 20 de miliarde de euro, depăşind pentru prima dată Bursa de la Budapesta', a precizat Lucian Anghel.
Creşterea capitalizării a provenit atât din decizia Guvernului de listare a unor companii, precum Nuclearelectrica, Electrica, Romgaz, care au adus un plus de 4,4 miliarde euro, cât şi din creşterea valorii companiilor listate, indicele de referinţă BET înregistrând o creştere anuală de 20% faţă de ianuarie 2012, a adăugat preşedintele BVB.
Faţă de 2012, rulajele s-au dublat, iar în acest an media zilnică a acestora s-a situat la 13 milioane de euro, inclusiv nivelul ofertelor publice, potrivit oficialului BVB.
Mii de români ar trebui să fie mulţumiţi prin participarea la ofertele publice, a apreciat Anghel, randamentele la ultimele tranzacţii, Romgaz şi Electrica fiind de 12 – 20%, echivalentul a 4 – 5 ani de dobânzi la depozitele bancare.
Mai mult, rata dividendelor este de 9% la primele şase companii de energie şi utilităţi, de trei ori mai mare decât în cazul pieţelor emergente, iar media pieţei româneşti este de 6%.
BVB a intermediat în perioada analizată oferte publice de 900 de milioane de euro şi finanţări cumulate de obligaţiuni în valoare totală de două miliarde lei.
BVB începe să fie unul din elementele care ar putea să susţină pe termen lung finanţarea din România, a spus Anghel, care a menţionat că obiectivul strategic al pieţei de capital este upgradarea de la statutul de piaţă de frontieră (non-investment grade) la cel de piaţă emergentă (investment grade).
'În joc este creşterea valorii de piaţă a companiilor româneşti listate cu circa 8-10 miliarde euro, care se poate realiza în 3-4 ani', a subliniat preşedintele BVB.
În prezent, în UE, doar pieţele de capital din România şi Bulgaria nu au statutul de piaţă emergentă, dar, spre deosebire de România, Bulgaria nu are companii listate suficient de mari.
Pentru a obţine acest statut, piaţa de capital din România trebuie să îndeplinească criterii cantitative – spre exemplu trei companii listate mari, de peste 1,26 miliarde dolari, care să ruleze pe bursă cel puţin 15% din acţiuni, dar şi criterii calitative, în urma unui vot al experţilor, în comitete formate din manageri de fonduri.
România are deja două companii mari listate şi are nevoie de un al treilea candidat, existând două companii care s-ar putea califica în acest sens.
Pentru pieţele emergente, fondurile internaţionale de investiţii au disponibile 1.400 miliarde dolari, în timp ce pentru pieţele de frontieră – 50 miliarde dolari.
În vederea îndeplinirii criteriilor calitative, în România au fost identificate opt bariere pentru dezvoltarea pieţei de capital, iar o parte au fost deja eliminate. Următorul pas pentru România ar fi includerea, în iunie 2015, în lista de supraveghere (watch list), în vederea upgradării, iar în martie – aprilie 2015 va fi finalizată o evaluare pe baza interviurilor cu managerii de fonduri.
'Fără precedent în istoria pieţei de capital din România, experţi din Guvern, ASF, BNR şi tot ce înseamnă piaţă de capital au lucrat pentru realizarea acestei upgradări', a spus Anghel.
La rândul său, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, a subliniat că piaţa de capital este un proiect important nu doar pentru cei strict conectaţi cu acest domeniu, ci şi pentru oamenii obişnuiţi, care pot fi investitori sau care vor profita de dezvoltarea pieţei.
El a atras atenţia asupra faptului că au fost făcute foarte multe lucruri în ultimele luni pentru a transforma piaţa de capital într-un instrument viabil pentru economia naţională, dar dacă obstacolele pentru dezvoltarea pieţei, identificate şi clasificate, rămân, atunci toată această muncă va fi irosită. AGERPRES