Astfel, carierele în care activitatea se pregătește să reînceapă sunt: Roșia, Rovinari, Tismana, Jilț Nord, Jilț Sud, Lupoaia și Husnicioara, a informat Ministerul Energiei, acționar majoritar al CEO unul din cei mai mari producători de energie din țară.

Carierele unde încă nu s-a reluat activitatea sunt: Pinoasa, Peșteana și Roșiuța.

Un alt punct care trage în jos este faptul că societatea este obligată să plătească certificate de dioxid de carbon, care sunt foarte scumpe, și care reprezintă peste 30% din costul de producție al energiei pe bază de cărbune.

Astfel, ca urmare a discuțiilor din data de 17 ianuarie, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Sociețății Complexului Energetic Oltenia S.A și reprezentanții legali ai sindicatelor, în condițiile reluării imediate a activității, s-a stabilit că, în limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producție astfel:

”- Pentru personalul muncitor din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune etc va fi acordată o sumă 1.000 lei brut, respectiv 585 lei net; 

– Pentru conducători formație lucru din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune etc va fi acordată o sumă 700 lei brut, respectiv 409 lei net;

– Pentru personalul de conducere din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune etc va fi acordată o sumă 500 lei brut, respectiv 292 lei net;

Pentru alte categorii de personal din activitatea tehnică, exploatare, mentenanță, transport cărbune, sumele vor fi convenite în cadrul comisiei de negociere”

De asemenea vor fi acordate vouchere de vacanță pentru toti salariatii în sumă de 1.450 lei, începând cu data de 1 mai 2019.

Prima pentru sărbătorile pascale se va acorda în aceleasi condiții ca și primele pentru Ziua Meseriei, reprezentând un câștig net de cel puțin 330 lei.

”Administrația se angajează să nu inițieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancțiuni față de salariații participanți la grevă, în condițiile recuperării timpului de lucru.

 

Ministerul Energiei garantează cele mai sus stabilite și va întreprinde demersuri pentru promovarea actelor legistrative necesare aducerii la îndeplinirea angajamentelor asumate de administrație”, mai informează ministerul.

Reprezentanții Ministerului Energiei spun că este luată în calcul și eliminarea taxei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile care produc energie pe bază de cărbune.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, a spus că şi Complexul Energetic Oltenia are o obligaţie contractuală generată de contractele bilateral pe care le are, obligaţie contractuală care, dacă nu este îndeplinită, generează daune.

„Ca atare, în toată această perioadă, Complexul Energetic Oltenia şi-a îndeplinit această obligaţie, a funcţionat şi a asigurat energia pe care o avea contractată. Oprirea blocului de la Rovinari a fost înlocuită tot în cadrul Complexului Energetic Oltenia cu alt grup de la Işalniţa. Oprirea celui de-al doilea grup de la Rovinari, dată de stocurile de cărbune, este compensată de pornirea unui bloc la Turceni. Dacă nu se începe lucrul, această companie are o mare problemă şi asta înseamnă conştientizarea de la domnul Boza, până la ultimul angajat, de la mine, de fapt, până la ultimul angajat. Că avem o problemă, şi ca atare, normalitatea înseamnă să începem lucrul. La această dată, Sistemul Energetic funcţionează fără nicio abatere”, a spus Vişan.

Corpul de control al premierului, la Complexul Energetic Oltenia

Din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, prim-ministrul Guvernului României, începând cu data de 17 ianuarie, Corpul de control al primului-ministru a declanșat un control la societatea Complexul Energetic Oltenia.

”Obiectivele controlului constau în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă, modului de stabilire și acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societății Complexul Energetic Oltenia, respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă la nivelul acestei entități, exploatarea resurselor minerale și constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiții și dezvoltare”, a informat Guvernul.

 

Corpul de control al primului-ministru a mai efectuat acțiuni de control ce au vizat alte obiective:

– încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia a unui contract de transfer al activului Unității Miniere de Carieră Berbești către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora SA Râmnicu Vâlcea;

– preluarea de către societatea Electrocentrale Grup a datoriei societății Termoelectrica față de societatea Complex Energetic Oltenia;

– respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia a prevederilor legale cu privire la angajarea și plata cheltuielilor de sponsorizare și a altor cheltuieli de finanțare a unor activități sportive.

Dintre acestea, în anul 2018, au fost finalizate două acțiuni de control ce au vizat primele două obiective enunțate mai sus, iar concluziile rezultate au fost comunicate instituțiilor abilitate.

Totodată, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări și măsuri potrivit competențelor.