În ciuda crizei de pe piața de capital, o nouă casă de brokeraj a decis să intre pe piața românească. Polonezii de X-Trade Brokers DM (XTB), prezentă în șapte state europene, oferă posibilitate tranzacționării pe piețele valutare, de măfuri, acțiuni și indici bursieri prin intermediul Contractelor pentru Diferență (CFD) și Opțiuni. „Piața din România are potențial prin prisma dimensiunii sale, dar și datorită faptului că instrumentele oferite pe plan local sunt încă foarte reduse”, spune Jakub Zablocki, CEO X-Trade Brokers DM.
Casa de brokeraj, autorizată de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare din 2008, a investit aproximativ trei milioane de euro pentru lansarea din România, cea mai mare parte a fondurilor fiind îndreptată către seminarii de instruire și consultanță pentru investitori și traderi. X-Trade și-a propus, pentru acest an, să atingă pragul de rentabilitate, ținta de volum de tranzacționare fiind de 400 milioane euro lunar. Tranzacțiile cu CFD și Opțiuni vor fi realizate în marjă de 1 la 100 în cazul pieței valutare și de 3-5 la 100 pentru piața de mărfuri.
Unul dintre avantajele oferite de către casa de brokeraj este și absența comisionelor, profitul companiei fiind obținut doar prin spread (diferența dintre cotațiile de vânzare și cele de cumpărare). Totodată, tranzacțiile sunt decontate în lei în conturi deschise la băncile locale.
Suma minimă necesară deschiderii unui cont este de 2.000 de lei, cu care clientul poate deschide poziții de până la 200.000 lei. „Experiența din celelalte țări ne-a arătat că majoritatea clienților care deschid un cont cu suma minimă pierd aproape toți banii în prima lună. După care încep să învețe mai bine ce înseamnă tranzacționarea cu CFD sau Opțiuni”, spune Victor Safta, director X-Trade Brokers România. În prezent, compania înregistrează o lichiditate lunară totală de aproximativ 20 miliarde euro, numărul clienților fiind de circa 15.000.
Pe piața autohtonă, compania nu este înregistrată ca un SSIF, autorizarea CNVM fiind valabilă doar pentru activități de investiții financiare pe o piață extrabursieră, iar pentru piețele internaționale este înregistrată cu pașaport european. „Nu ne-am înregistrat încă sub forma unui SSIF, în special din cauza crizei. Dacă vom avea cereri în acest sens din partea clienților, vom face demersurile necesare pentru a deveni SSIF și membru al BVB”, spune Victor Safta, care adaugă că X-Trade este membră a bursei din Varșovia, iar fondurile clienților, inclusiv cei din România, sunt garantate în sumă de până la 20.000 de euro de către fondul de profil din Polonia.