Piața imobiliară nu se află într-o criză. Imobile noi apar din ce în ce mai des, iar una dintre zonele principale de interes pentru investitori se află în jurul hub-urilor de dezvoltare tehnologică. În zona Aurel Vlaicu, Pipera, unde clădirile pline (în trecut) de corporatiști s-au ridicat și continuă să se ridice, apar în jurul lor și blocurile moderne pentru viitorii rezidenți. Unele zone arată ca un șantier în lucru, cu sute de muncitori ce muncesc 24/7 pentru a ridica viitoarele cartiere de top. Am vizitat și unul dintre șantiere și am discutat cu oamenii din spatele proiectului pentru a înțelege care este gândirea în „era” pandemiei pentru un investitor în imobiliare.
Este vorba despre proiectul MyPlace, în valoare de 8 milioane de euro, conceput de Raluca Niculae, Business Development Manager și Costel Niculae, General Manager. Acesta este cel de-al doilea proiect în imobiliare pe care îl gândesc, fiind prezenți în zona de business încă din 2006 cu afaceri în zona serviciilor, service-urilor auto sau a restaurantelor.
Proiectele din zona Pipera implică investiții serioase
Din 8 milioane de euro, numai terenul a costat 1,55 milioane. Familia Niculae a mai cumpărat teren în Pipera înainte, cu 260 de euro m2, însă acesta a fost mai scump – 420 de euro m2. Proiectul se dezvoltă la câțiva metri de drumul principal, fiind motivul pentru care investiția și-a meritat costul.
În ultimii ani, dezvoltatorii mizează pe stiluri moderne de design și lifestyle, însă nu cu toții reușesc. Ideea că toate proiectele lansate pe piață sunt identice, nu au o personalitate, nu i-a convins pe cei doi. Din acest motiv, și-au imaginat un bloc în care oamenii ce vor locui în el o să se simtă ca acasă, dar și ca în vacanță. Facilitățile pe care le dezvoltă pun în prim plan viziunea lor: piscină, spa, saună, sală de fitness/forță, loc de joacă pentru copii, supermarket și servicii de concierge – o formă specializată de prestare a oricărui serviciu de care ai nevoie, de la curierat, la achiziția de bilete pentru concert sau planificarea vacanțelor. Avantajul este prezentat de Costel Niculae „Întreținerea facilităților nu intră în costurile lunare ale apartamentului. Ele au la bază un sistem de abonament lunar, iar rezidenții nu sunt obligați să îl plătească – este alegerea lor”.
Cât despre proiect ca model de lansare, ne-a interesat să aflăm dacă pandemia nu este văzută ca o formă de risc pentru ei. Însă, ne-au transmis că banii nu sunt niciodată principala lor preocupare „Plecăm mereu pozitivi într-un business, nu plecăm cu gândul la bani. Încercăm să strângem cât mai mulți investitori”. Și așa au făcut, având în vedere că 30% din proiect a fost deja vândut către investitori, iar unul dintre ei este însuși constructorul.
Constructorul are o experiență de 30 de ani, iar în portofoliu are clădiri din Israel și Turcia. De 13 ani acționează pe piața din România. Bolat Construct a avut proiecte importante la noi în țară, în parteneriat cu americanii, și a construit prima fabrică Arctic de la Găești, participând ulterior la extinderea sa. Are șantiere peste tot prin țară, și în continuare lucrează proiecte importante – faptul că s-au implicat în MyPlace arată potențialul proiectului, din care a achiziționat peste 10% din el.
Luna trecută proiectul s-a pus în mișcare, iar obiectivul este de a-l termina în 14 luni, însă după cum o să fie iarna asta, Costel Niculae speră să-l termine până la sfârșitul anului 2021. Miza este mare, deoarece sunt și alți jucători în zonă care ridică blocuri, însă soții Niculae sunt încrezători, deoarece sunt de părere că nu vând doar un apartament într-un bloc, ci o întreagă viziune despre viață „Considerăm că nu ne aflăm într-o competiție, ceilalți dezvoltatori oferă aceleași oferte în timp ce noi este ceva diferit”.
Există apartamente de la 2 camere până la 4 camere, și chiar opțiunea de penthouse cu terasă proprie pe acoperiș și cu jacuzzi. Prețurile pentru apartamentele de două și trei camere vor fi accesibile și clienții ar putea să cumpere prin intermediul programului Prima Casă.