Piața de investiții mobiliare s-a comprimat cu 29% în primele nouă luni din 2021
Analiza JLL România arată că piața de investiții imobiliare a totalizat aproape 570 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2020, cu 29% mai puțin decât în aceeași perioadă din anul trecut. În 2020, volumul s-a ridicat la o valoare de aproape 890 milioane de euro. Analiza mai arată că doar în trimestrul al treilea din 2021 au fost încheiate tranzacţii ce au însumat puţin peste 260 milioane de euro.
Bucureşti a rămas în topul destinaţiilor preferate de către investitori, cumulând 70% din volumul total tranzacţionat, respectiv circa 400 milioane de euro, la finele lunii septembrie a acestui an.
„Ca şi anul trecut, birourile au atras cea mai mare parte din investiţile realizate, respectiv aproximativ 350 milioane de euro sau aproape 60% din volumul total. Cea mai mare tranzacţie cu spaţii de birouri înregistrată în primele 3 trimestre ale anului a fost vânzarea ansamblului de birouri Hermes Business Campus din zona Dimitrie Pompeiu a Capitalei, cu o suprafaţă totală de circa 75.000 mp, achiziţionat de Adventum Group din Ungaria de la Atenor.
Totuşi, tranzacţia cea mai reprezentativă în acest segment de piaţă de până acum în 2021, atât prin prisma procesului competitiv de vânzare, cât şi prin preţul obţinut, rămâne vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 şi 6.3 din zona Centru-Vest a Bucureştiului, în care JLL a reprezentat vânzătorul, Skanska.
Cladirile, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 38.000 mp, au fost achiziţionate pentru 97 milioane de euro de S IMMO. Această mutare a marcat reactivarea companiei austriece pe piaţa tranzacţiilor de investiţii din România”, se precizează în analiză.
Segmentul de retail a absorbit șocul provocat de pandemie
Preferinţele investitorilor continuă cu spaţiile industriale şi logistice, care au atras, în primele nouă luni, investiţii de peste 170 milioane de euro, respectiv 30% din volumul total tranzacţionat.
În schimb, pe piaţa de retail nu s-au înregistrat tranzacţii semnificative în 2021, însă, potrivit analiştilor, segmentul a absorbit în mare măsură şocul provocat de pandemie şi de perioada de carantină din 2020.
La capitolul preţuri, acestea sunt în uşoară creştere, atât pentru spaţiile logistice, unde yield-urile prime (randamentele, n.r.) s-au comprimat în trimestrul al treilea de la 8% la 7,75%, cât şi pentru birouri, unde yield-urile prime au scăzut în aceeaşi perioadă de la 7% la 6,9%. În viziunea specialiştilor, această tendinţă este generată de evoluţia din regiune şi de capitalul considerabil disponibil pentru produse de calitate.