În anul 2020, se va pune accentul din nou pe nevoia de integrare a tehnologiei digitale în toate domeniile, arată o analiză EXE Software. Mai exact, ne așteptăm la schimbări în procedurile interne, operațiuni, experiența clienților, conducerea și dezvoltarea unui nou model de afaceri, astfel încât companiile, inclusiv cele din România, vor investi în continuare în soluții IT de ultimă generație.
Astfel, există toate semnele că se va menține „apetitul” investitorilor în start-up-uri din zona IT. Mai mult decât atât, față de alți ani, inclusiv statul român intenționează să investească în informatizarea și revizuirea sistemelor informatice ale instituțiilor sale, astfel încât să vină în întâmpinarea cetățenilor.
În 2020, Cloud-ul va rămâne în atenția companiilor de toate dimensiunile, iar arhitectura de tip Microservices, ajutată de tehnologia Cloud va câștiga teren, în detrimentul arhitecturii de tip monolitic.
Cele mai utilizate limbaje de programare în 2020
Cele mai importante limbaje de programare rămân Java, C, C++, JavaScript și Python, iar cel din urmă câștigă tot mai mult teren. Totuși, își fac loc și unele noi, precum Rust, Swift, Kotlin, TypeScript, care profită de avantajele oferite de schimbările în hardware, în special de tehnologia Cloud.
Cât despre minusurile din domeniu, la fel ca în ultimii ani, și în 2020 se va resimți lipsa acută de personal calificat în IT, iar teama oamenilor de afaceri legată de creșterea fiscalității și contextul politic imprevizibil vor tempera investițiile în IT.
În ceea ce privește obiectivele EXE Software, din 2020, printre acestea se numără menținerea și îmbunătățirea standardelor de calitate, creșterea în serviciile și produsele livrate clienților. Când vine vorba despre tehnologii, direcția va rămâne îndreptată spre Cloud, soluții integrate și platforme online, care să includă componente Web, Mobile, BI, AI și IoT. Microsoft va rămâne principalul aliat, dar se vor analiza cu atenție și servicii, tool-uri, componente și framework-uri ale altor provideri de tehnologie avansată.
„Strategia de anul acesta presupune obiective precum creșterea numărului de clienți din zona proiectelor și tehnologiilor inovative, o deschidere mai mare spre piața internă. De asemenea, ne-am propus dezvoltarea produselor din portofoliul EXE Software, precum esFields și PRO HR App, iar în cea de-a doua parte a anului, vom mai lansa un produs.
În ceea ce privește cifra de afaceri, ne așteptăm la o creștere, întrucât pe 2019 a fost cu aproape 7% procente mai mare decât anul precedent, am atins un număr recor de 92 de angajați și a crescut numărul de proiecte la care am lucrat, atât pe piața din România, cât și pe cea internațională”, a declarat Sorin Cosmescu, CEO EXE Software.
Despre EXE Software
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).