Piaţa de leasing operaţional din România a înregistrat, la finele primului trimestru din 2015, o creştere de 16%, faţă de perioada similară din 2014, ajungând la un volum de finanţare pentru mai mult de 50.000 de vehicule, a declarat, luni, directorul general al BCR Leasing IFN, Bogdan Speteanu, într-o conferinţă de presă.
"Piaţa de leasing operaţional a înregistrat creşteri substanţiale în ultimii 10 ani. La finalul primului trimestru din 2015, piaţa a ajuns să totalizeze peste 50.000 de vehicule în leasing operaţional. Comparativ cu finalul primului trimestru din 2014, piaţa a înregistrat o creştere de 16%. În primul trimestru din acest an, au fost înmatriculate 2.500 de autovehicule pe leasing operaţional, respectiv 15% din totalul înmatriculărilor de vehicule. Gradul de penetrare al leasingului operaţional se menţine în continuare scăzut, respectiv 18% din piaţa totală de leasing, în comparaţie cu alte economii europene, unde atinge şi, în unele cazuri, depăşeşte, 30%', a precizat Speteanu.
Conform datelor prezentate, principalii clienţi pentru leasing operaţional reprezintă corporaţiile multinaţionale, precum şi alte organizaţii mari cu capital românesc. Autoturismele şi autovehiculele comerciale uşoare concentrează larga majoritate a bunurilor finanţate în leasing operaţional. De asemenea, segmentul întreprinderilor mici şi mjilocii (IMM) prezintă un potenţial de creştere semnificativ.
"Cel mai căutat produs este leasingul operaţional 'Full-Service', cu peste 70% din totalul vehiculelor în leasing operaţional. Produsul de leasing operaţional 'Basic', fără servicii de administrare a flotei, are o pondere de 9% din piaţă, iar serviciile de administrare de flotă totalizează 21%', a afirmat directorul general al BCR Leasing IFN.
Potrivit rezultatelor BCR Fleet Management, companie care şi-a început activitatea în 2011 ca subsidiară a BCR Leasing, având activităţi de leasing operaţional şi managementul flotei de autovehicule, în intervalul ianuarie – martie 2015, dimensiunea flotei depăşea 2.000 de vehicule. Mai mult de trei sferturi dintre clienţii BCR Fleet Management sunt companii medii şi mari cu activităţi în domenii, precum: energie, industrie, dar şi instituţii publice.
Profitul net obţinut de companie s-a situat, în T1 2015, la 309.937 lei, în timp ce venitul din leasing operaţional s-a triplat faţă de primul trimestru din 2014, de la 933.052 lei la 3,037 milioane lei.
Pentru acest an, BCR Fleet Management îşi propune să crească flota la peste 2.500 de vehicule prin dezvoltarea relaţiilor cu clienţii grupului BCR.
Pentru finalul lui 2015, reprezentanţii BCR Fleet Management estimează o creştere de peste 10% a pieţei de leasing operaţional, în timp ce oficialii BCR Leasing IFN anticipează o majorare cu 10% a pieţei de leasing financiar.
Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ arată că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare,
Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.
Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură de 11 – 15 ani. În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0 – 2 ani.
În acelaşi timp, de asemenea, 3,4 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,5 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV. AGERPRES