Cu toate că numărul candidaţilor creşte continuu pe site-urile specializate, afacerile companiilor care deţin respectivele afaceri au de suferit în ultima vreme.

„Deşi numărul de joburi a scăzut, ne aşteptăm, totuşi, ca piaţa de recrutare online să crească cu aproximativ 50 de procente faţă de anul trecut”, afirmă Călin Fusu de la Neogen, companie care deţine BestJobs.ro. Creşterea ar putea fi generată de numărul mare de şomeri.

Potrivit datelor oficiale, în luna martie se înregistrau 513.621 de şomeri, iar numărul acestora ar putea ajunge la 600.000 până la finele anului.

Atac la top 3

Piaţa locală de recrutare online are, în acest moment, peste 350 de jucători. Cei mai importanţi sunt eJobs.ro, BestJobs.ro şi Myjob.ro, potrivit datelor Trafic.ro şi SATI.

Noi jucători continuă să apară. În august 2008 s-a lansat site-ul CareerBuilder.com.ro, care a anunţat că îşi propune să ajungă printre primele trei companii de profil din online-ul autohton.

CareerBuilder este cel mai mare site de recrutare online din SUA, cu peste 23 de milioane de vizitatori unici pe lună şi 1,5 milioane de joburi publicate lunar. În acest moment, CareerBuilder are mai multe filiale în Europa, printre care Franţa, Italia, Germania, Belgia şi Grecia.

Piaţă de 8 milioane de euro

În 2008, piaţa de recrutare online s-a cifrat la 8 milioane de euro, în crestere cu 60% faţă de anul precedent. Pentru anul în curs, însă, creşterea s-ar putea tempera, ţinând cont de condiţiile actuale de pe piaţă.

„Criza economică se resimte la nivelul pieţei de recrutare on-line. Acest lucru se datorează faptului că numarul cererilor de recrutare a scăzut şi, în consecinţă, a scazut şi numărul anunţurilor postate pe site-urile de carieră”, afirmă Iuliana Badea, director de vânzări al companiei de recrutare Lugera & Makler.

DOSAR CAPITAL ONLINE:
Citiţi şi Sute de concurenţi pe un job pe site-urile de recrutare!
Citiţi şi Salariile au îngheţat în 2009.
Citiţi şi Tinerii fără experienţă, aplicanţii cei mai numeroşi.
Citiţi şi Stabilitatea jobului a devenit un criteriu esenţial.