Furnizorii de instruire vor să ia cåt mai mulţi bani din fondurile structurale europene. Firmele cu tradiţie din branşă se tem de scăderea calităţii programelor care vor fi oferite. Autorităţile nu reuşesc să adopte un cadru legal eficient pentru formarea continuă a personalului.
Investiţia în echipamente şi maşini este esenţială pentru dezvoltarea companiilor. Cheia succesului constă însă, în acelaşi timp, şi în investiţia în dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor de lucru ale angajaţilor. Aceasta este concluzia ultimului studiu efectuat asupra companiilor din Luxemburg, unde rata companiilor care oferă instruire angajaţilor a ajuns la 71,8%.
În Romånia, pregătirea angajaţilor bate pasul pe loc, deşi reprezentanţii Guvernului, foşti sau actuali, declară cu hotăråre că formarea profesională continuă este prioritară pentru reformarea pieţei muncii. Ţinta stabilită pentru anul 2010 este ca 7% din populaţia adultă să urmeze cursuri de perfecţionare. Greu de crezut că, în următorii doi ani, vom atinge această performanţă, dacă ne gåndim că, de mai bine de doi ani, o armată de specialişti nu a reuşit să modifice legea formării continue pentru a debloca impasul la care s-a ajuns. „CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor) trebuie să se schimbe, nu atåt ca denumire, cåt ca autoritate, este de părere Eugen Blaga, directorul Direcţiei Programe şi Strategii Forţă de Muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFEŞ). Această structură trebuie să preia rolul de coordonator al formării profesionale continue, rol pe care nu-l are în acest moment, deoarece nu are capacitate de autorizare, de monitorizare a programelor de instruire şi nici relaţii eficiente cu comitetele sectoriale.“ Autorizarea programelor de instruire se face de către direcţiile de muncă, iar monitorizarea se realizează numai sub aspectul evidenţei cantitative a certificatelor eliberate de CNFPA. Monitorizarea conţinutului şi a calităţii instruirii adulţilor nu intră în atribuţiile nimănui, în acest moment.
Din această cauză, pe piaţa de formare continuă din Romånia domneşte un haos generalizat. Numărul programelor şi a furnizorilor a crescut de la an la an, dar nu şi calitatea. Reprezentanţii firmelor cu istoric pe piaţa de instruire se tem că „apariţia finanţărilor prin instrumente structurale va exacerba explozia ofertei de programe de instruire şi volatilitatea acesteia“ (Constantin Turmac, director general al firmei de consultanţă Compass). Firmele care au reuşit să aducă în Romånia programe certificate la nivel internaţional consideră că rolul statului ar trebui să se concentreze asupra formulării cadrului de funcţionare, prin specificarea
numărului de ore sau a tipului de cursuri recomandate pentru adulţi, şi nu asupra controlului. „În schimb, se impune ca, la nivelul furnizorilor de training, să creăm organisme adecvate de certificare şi control al eficienţei, care să reglementeze corespunzător activitatea în domeniu”, recomandă Daniel Bichiş, EQ coach şi trainer la Competent Consulting.
Certificările sunt doar pentru uz intern
Aşa cum se prezintă în acest moment reglementările privind formarea adulţilor, orice posibilitate de apreciere a calităţii şi eficienţiei programelor este supusă hazardului. La fel şi în cazul firmelor de instruire. „Atåta timp cåt aplicarea legii permite existenţa a doi furnizori autorizaţi pentru acelaşi program, care acordă aceleaşi competenţe, dar unul livrează 36 de ore, iar celălalt 120 de ore, calitatea la nivel de sistem nu poate fi decåt redusă”, exemplifică directorul Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, Ionică Pîrvu.
Inexistenţa standardelor profesionale, lipsa corespondenţei dintre competenţele ocupantului unui post şi nevoile de instruire îngreunează alegerea celor mai potrivite programe de către angajatori. Opinia exprimată de Roxana Mocanu, director la HR Vocational School din cadrul Codecs, se regăseşte, în formulări apropiate, în comentariile tuturor interlocutorilor noştri preocupaţi de tema luată în dezbatere de revista Capital. Din această cauză, tot mai mulţi romåni îşi iau pe cont propriu dezvoltarea profesională. Oferta angajatorului, chiar şi atunci cånd există, nu atinge, adeseori, nevoile reale ale salariaţilor. „Am fost trimis la un curs general de economie, comentează Daniel Oancea, consultant în cadrul unei firme multinaţionale. Nimeni de la departamentul de resurse umane nu a văzut oare că specializările mele depăşesc conţinutul programului oferit? Pentru mine, va fi o pierdere de timp.“
Nemulţumirile merg însă şi mai departe. Programele, chiar şi cele autorizate de CNFPA, nu au recunoaştere decåt în Romånia. Fapt admis şi de prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Ioan Mintaş. Deşi IMM-urile sunt considerate cel mai dinamic sector al economiei, studiile CNIPMMR indică o participare extrem de redusă a angajaţilor la instruire. „Noi propunem acordarea de facilităţi pentru crearea unui fond de formare continuă, dedus din impozite, care să permită creşterea interesului pentru formare.“ De aceeaşi părere este şi Eugen Blaga.
Un singur lucru este clar în acest moment. Cadrul de reglementare este prost întocmit, iar părţile implicate în schimbarea lui nu cad la învoială de mai bine de doi ani. Rezultatul? Firmele şi oamenii nu mai ştiu ce şi cum să aleagă dintre cursurile existente pe piaţa de instruire. În goana după fondurile europene, mulţi furnizori vor mai da doar o vopsea pe gardul şcolii, dar niciun ban pentru investiţii în calitatea programelor.
Topul programelor autorizate, pe ocupatii
La nivelul ţării sunt autorizate 8.356 de programe de instruire. Cele mai multe sunt de calificare în diverse meserii (5.402).
Specializări Nr. programe
Agent pază şi ordine 335
Ospatăr (chelner) vånzător în unităţi de alimentaţie 267
Lucrător în comerţ 251
Bucătar 224
Inspector protecţia muncii 201
Inspector (referent) resurse umane 174
Zidar, pietrar, tencuitor 161
Operator introducere, validare şi prelucrare date 160
Competenţe comune – Comunicare în limba engleză 141
Formator 132
Dulgher-tåmplar-parchetar 125
Contabil 125
Comerciant – vånzător mărfuri alimentare 112
Manager proiect 112
Sudor 107
Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist 102
Cosmetician 96
Operator calculator electronic şi reţele 90
Comerciant – vånzător mărfuri nealimentare 89
Tåmplar universal 85
Coafor 83
Sursa: CNFPA
Ce gåndesc formatorii despre instruirea angajaţilor din IMM-uri
Daniel BichiŞ, EQ coach şi trainer, Competent Consulting:
În zona noastră de competenţă („soft skills“ şi abilităţi manageriale), nu a existat niciun fel de avantaj legat de autorizarea cursurilor de către CNFPA. Au contat mult mai mult certificările internaţionale, deoarece mulţi dintre participanţi vizau fie emigrarea, fie obţinerea unor posturi la nivel regional în cadrul companiilor multinaţionale. Se constată o modificare a tipului de cursuri solicitate de firme. În locul celor generale, vizånd dezvoltarea abilităţilor de comunicare, delegare, management al timpului şi activităţii personale, sunt solicitate cursuri pentru dezvoltarea unor abilităţi mult mai bine definite: management prin obiective, management prin coaching, managementul percepţiei publice asupra firmei, vånzare consultativă, tehnici de fidelizare a clienţilor. Datorită uşurinţei cu care se acreditează programele de training, piaţa s-a aglomerat însă prin apariţia unei pletore de companii ce utilizează traineri cu formare deficitară şi care livrează soluţii simpliste, la pachet, dar certificate de CNFPA.
Alina Chiriac, consultant, Ascendis:
Un curs autorizat la CNFPA poate fi în mică măsură adaptat la nevoile de formare ale cursanţilor, pentru că se încurajează parcurgerea programei de învăţare aşa cum este menţionată în dosarul de autorizare. Actualul cadru legislativ cuprinde o modalitate de evaluare a cursanţilor care este percepută de mulţi ca fiind birocratică şi dificilă. Interesul scăzut al angajatorilor faţă de programele de formare este generat fie de dificultăţile în sesizarea rezultatelor concrete ale programelor de formare, fie de costurile de formare, percepute ca fiind mari. În IMM-uri sunt preferate cursurile de management şi de vånzări, pentru că problemele de gestionare a angajaţilor sunt mai uşor de sesizat de angajatori.
Constantin Turmac, director, Compass:
Cu excepţia cåtorva firme (străine, reprezentanţe sau firme private romåneşti care lucrează profesionist), majoritatea întreprinderilor romåneşti „cumpără“ şi „fac“ training pentru că aşa face şi concurenţa lor (mimetism) sau pentru că salariaţii cer, în mod informal, sub „ameninţarea“ plecării la alte firme. Principalele cursuri preferate de angajaţii din IMM sunt în domeniul vånzări şi negociere, urmate de management general. De regulă, însă, motivul solicitării/derulării unui program de training nu este suficient de bine corelat cu creşteri cuantificabile/observabile ale unor competenţe stabilite clar de la începutul colaborării cu furnizorul de instruire.
Ionica Pirvu, director, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură:
Folosim posibilitatea autorizării cursurilor de către CNFPA ca instrument de marketing pentru o mai bună poziţionare pe piaţă. Valoarea programelor creşte dacă, alături de autorizarea CNFPA, pot fi adăugate autorizări ale unor organizaţii/organisme cu recunoaştere puternică pe piaţă (EDCL, CISCO, KAIZEN etc.). Deocamdată, clienţii privaţi sunt puţin interesaţi de programe autorizate CNFPA şi preferă brandurile internaţionale. Principalul criteriu pentru alegerea unui curs rămåne, în continuare, preţul. Programul de formare scurt şi cu un preţ mediu va cåştiga în faţa unui program lung şi cu preţ mediu. Pentru a creşte nivelul de participare a adulţilor la formarea profesională, este nevoie de crearea de stimulente financiare: deductibilitate nelimitată la calculul impozitului pe venit/profit şi obligativitatea instruirii la anumite perioade.
Mihaela Perianu, director general, AIMS Romånia:
Noi avem o istorie de opt ani în training, timp în care nu am reuşit să lucrăm cu firme romåneşti într-un procentaj mai mare de 5% din totalul portofoliului de clienţi. Persistă mentalitatea firmelor romåneşti cu privire la inutilitatea trainingului. Puţine companii romåneşti au un plan de dezvoltare al angajaţilor. Dacă trebuie reduse costurile, în primul rånd se taie de la training. Din aceea cauză, multe oferte de training sunt respinse rapid pe motive de preţ. În cel mai fericit caz, cånd se doreşte instruirea, acestea fac o selecţie a unor furnizori ieftini (între 300 euro şi 900 euro pe zi) sau se angajează freelanceri care, la în moment dat în cariera lor, au livrat cåteva cursuri în cadrul companiilor în care au lucrat.
Roxana Mocanu, director HR, Vocational School, Codecs:
Programele preferate de întreprinderile mici sunt trainingurile scurte, pe teme punctuale de competenţe tehnice sau „soft“ (management, vånzări, negociere, comunicare, team building). Ponderea IMM-urilor în totalul firmelor care solicităă programede instruire este de peste 50%. Firmele care solicită programe de instruire sunt cele din domeniile distribuţie, servicii financiar-bancare, IT. De regulă, acestea sunt firme care vin din medii hipercompetitive, cu obiceiuri asemănătoare cu ale companiilor-mamă, şi fac parte din categoria celor care au învăţat deja că avantajul obţinut prin oameni este şi cel mai greu de pierdut, copiat, transferat.
Ce legatura are prefectura cu instruirea?
Victor Iliescu, preşedinte, CNFPA
Sistemul actual de autorizare a furnizorilor de formare profesională poate fi considerat deficitar în privinţa urmăririi, prin indicatori cantitativi şi/sau calitativi, a procesului de formare şi a rezultatelor/efectelor formării asupra satisfacţiei beneficiarilor (cursanţi/angajatori), creşterii capacităţii de ocupare a participanţilor la formare, creşterii încrederii faţă de serviciile oferite de furnizor etc. Certificatele de calificare sau de absolvire, eliberate de furnizorii autorizaţi, au recunoaştere naţională şi sunt însoţite de un supliment descriptiv (după modelul Europass) în care sunt menţionate unităţile de competenţă dobåndite. După apostilarea de către prefecturile locale, aceste certificate sunt recunoscute în toate ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga.
IMM-urile vor oameni calificati, dar n-au bani
Ioan Mintaş, prim vicepreşedinte, CNIPMMR
Din rezultatele studiului CEDEFOP „Modalităţi de aplicare a calităţii în întreprinderile mici şi mijlocii care activează în industria alimentară, comerţ şi turism – în cazul cåtorva noi state membre (Slovacia, Cehia, Romånia şi Bulgaria)”, efectuat de CNIPMMR în perioada martie – mai 2008, a reieşit că gradul de participare al angajaţilor din IMM-uri la instruire este moderat spre redus. Studiul arată că mai căutate sunt cursurile de calificare şi recalificare, pentru că în Romånia există în prezent o lipsă cronică de muncitori calificaţi atåt în cele trei sectoare enumerate mai sus, cåt şi în construcţii sau în alte sectoare ale industriei. Certificatele oferite prin CNIPMMR în urma desfăşurării cursurilor autorizate de CNFPA sunt recunoscute numai în Romånia.
Un Cod plin de slabiciuni
Eugen Blaga, director, MMFEŞ
Deşi Codul muncii stipulează obligaţia angajatorului de a elabora anual planuri de formare profesională, în prezent nu există un cadru legal de monitorizare a instruirii salariaţilor corelat cu această lege. Formarea profesională este făråmiţată printr-o mulţime de acte normative. Aceasta se situează la cele mai mici cote din UE şi pentru că nu există un cadru legal pentru finanţarea formării persoanelor care desfăşoară activităţi în regim de liberă iniţiativă sau în cadrul IMM-urilor. Deşi în acest moment sunt puse la dispoziţia întreprinderilor şi a firmelor de instruire sume importante, prin intermediul fondurilor structurale europene, insuficienta cunoaştere a mecanismelor de finanţare face dificilă utilizarea acestora.
