Mai exact, pentru construcția unei case se utilizează o cantitate dublă de blocuri de zidărie față de cea necesară pentru realizarea unui apartament. Producătorul de blocuri de zidărie termoizolantă Xella Ro a livrat în acest an produse Ytong pentru construcţia a peste 5.000 de apartamente cu o valoare de piaţă de aproximativ 200 mil. euro, potrivit calculelor companiei.
În primul semestru au fost livrate peste 10.000 de locuinţe la nivel naţional, doar în mediul urban, cu 11% peste volumul din perioada similară a anului anterior, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. În Bucureşti, consultanţii imobiliari estimează că anul acesta se va încheia cu peste 10.000 de apartamente finalizate, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de volumul construit în 2014.
Orașele cu cele mai mari șantiere pentru construcția unor blocuri cu zidărie termoizolantă sunt Brașov, București, Timișoara și Bacău.
CITIŢI ŞI Riscurile apariţiei unei noi bule imobiliare
„O analiză a complexelor rezidențiale mari din țară reliefează un grad mai ridicat de maturitate a pieței. Sunt multe proiecte care vor fi livrate anul acesta unde clădirile sunt realizate cu blocuri de zidărie premium”, a declarat Marius Dragne, CEO Xella Ro.
Opţiunea dezvoltatorilor pentru acest sistem de construcţie este explicată de faptul că blocurile de zidărie au o pondere mică, de sub 5%, în investiția realizată într-un bloc de locuințe.