Rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), prof. univ. dr. Doru Pamfil, spune că piaţa economică şi financiară din domeniul agricol dejoacă de multe ori strategiile, iar universităţile de profil au datoria de a pregăti fermierii şi pentru această piaţă atât de fluctuantă.
„Universităţile din Consorţiul European al Universităţilor de Ştiinţele Vieţii din Centrul şi Estul Europei (CASEE) sunt chemate să aibă un rol strategic, de actor activ în implementarea politicii europene agricole, nu numai în elaborarea ei. Este o misiune nouă, o viziune nouă în privinţa implicării instituţiilor de învăţământ superior agricol. Vineri şi sâmbătă, participanţii la Conferinţa cu tema «Agricultura durabilă şi producţia alimentară în regiunea Dunării», organizată de Consorţiul European al Universităţilor de Ştiinţele Vieţii din Centrul şi Estul Europei (CASEE) şi USAMV din Cluj-Napoca vom discuta despre acest subiect”, a declarat, rectorul Doru Pamfil. El apreciază drept un eveniment deosebit de important Conferinţa de la Cluj-Napoca, în care sunt abordate teme majore în privinţa agriculturii sustenabile şi alimentaţiei din zona dunăreană, precum şi aspecte ale strategiilor pentru anul 2020.
Potrivit universitarului clujean, bugetul pentru cercetare şi inovaţie în agricultură se va dubla din 2014, de la 1,9 la 4,2 miliarde de euro. În privinţa intervenţiilor din prima zi a reuniunii, prof. univ. dr. Doru Pamfil a afirmat că i s-a părut incitant ceea ce a spus fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, care a subliniat că se poate discuta despre agricultura sustenabilă din punct de vedere al strategiilor, „dar trebuie să fim atenţi la piaţă, la marketing”.
„Universităţile ar trebui să perceapă în alt fel strategia europeană şi să o aplice. Ele vor fi cele ce vor face conexiunea dintre oferta europeană financiară şi strategică şi fermierul care o aplică în câmp. USAMV din Cluj-Napoca, alături de celelalte universităţi din Consorţiul European ne-am propus să fim mult mai activi, să fim o voce puternică, şi să învăţăm ceva din pragmatismul american, unde fermierul vine singur spre universitate. Eu le spun studenţilor noştri de la Facultatea de Agricultură că fac prea multă «agri» şi se ocupă prea puţin de cultură”, a spus rectorul Doru Pamfil.
Sursa: Agerpres