Piaţa electro-IT din România este evaluată la 1,1 miliarde de euro în 2011. Aceasta este prima creştere de după 2008, când piaţa era de 2,2 miliarde de euro. Conform datelor GfK, în 2014 piaţa ar putea ajunge la 1,8 miliarde de euro. Retailul electro-IT este dominat de trei mari jucători: Altex, Flanco şi Domo.
Toţi reprezentanţii companiilor de mai sus au confirmat că piaţa de profil a revenit pe creştere în 2011, avansând cu 10% faţă de 2010 – mai puţin cei de la Domo. „Afacerile estimate pentru anul trecut sunt uşor mai mici decât cele din 2010, când s-au ridicat la 178 milioane euro. Astfel, după un an în care afacerile reintraseră în zodia creşterii, în 2011, acestea revin pe un trend descendent“, potrivit lui Lorand Szarvadi, care conduce retailerul Domo. Pentru anul 2011, omul de afaceri estimează afaceri de 175 de milioane de euro, după ce iniţial avansase o cifră de 200 de milioane de euro.
Oficialii Altex, liderul pieţei de profil, afirmă că piaţa electro-IT a traversat un moment dificil, scăzând cu circa 50% în 2009 şi cu circa 10% în 2010, însă în 2011 şi-a revenit şi va continua ritmul de creştere şi anul acesta. Vânzările retailerului de produse electronice şi IT Altex vor depăşi 200 milioane de euro în 2011, de la 195 milioane de euro în 2010, potrivit lui Dan Ostahie, directorul general şi proprietarul companiei.
Flanco, în prezent numărul trei pe piaţă, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2011 o cifră de afaceri de 65 de milioane de euro şi a estimat pentru întregul an atingerea valorii de 110 milioane de euro.
Schimbări de strategie
Loviţi de criza economică, retailerii electro-IT au fost nevoiţi, în 2011, să închidă mai multe magazine şi să îşi schimbe strategia în ceea ce priveşte deschiderea de noi magazine. Astfel, în cazul Flanco, în 2012, suprafaţa medie de vânzare va fi mai mică cu peste 40%, şi reţeaua de magazine va scădea cu peste 30 de unităţi. „La finalul lui 2008 aveam o suprafaţă de vânzare de 56.500 de metri pătraţi, faţă de 39.500 de metri pătraţi acum. De asemenea, reţeaua număra atunci peste 110 magazine, faţă 78 la finalul anului 2011“, potrivit lui Adrian Olteanu, directorul executiv al Flanco. Reprezentanţii retailerului spun că se concentrează, în principal, asupra centrelor comerciale, pentru că acolo sunt cumulate atracţiile comerciale. În prezent, 77% dintre magazinele Flanco sunt în centre comerciale şi malluri, în timp ce restul sunt în zone stradale.
Strategia de a muta magazinele în centre comerciale este folosită şi de către rivalii de la Domo, însă în ceea ce priveşte suprafaţa magazinelor, atât Domo, cât şi Altex pariază în continuare pe magazinele de mari dimensiuni. Domo, care numără în prezent 127 de magazine, va avea anul acesta cu 17 magazine mai puţin, iar toate vor dispune de peste 2.000 de metri pătraţi. „Acum, deținem o suprafaţă totală de vânzare de 83.000 de metri pătraţi. La finalul lui 2012, deşi vom avea mai puţine magazine, suprafaţa de vânzare va depăşi 100.000 de metri pătraţi“, spune Szarvadi.
Altex, care are în prezent 90 de magazine, a deschis unităţi cu suprafeţe de 1.200-1.500 de metri pătraţi. Schimbările de la Altex nu ţin de reduceri de suprafeţe sau de personal. „Noi am schimbat modul în care facem business. Am scurtat lanţul economic, adică procesele interne. Am definit mai multe poziţii manageriale care lucrează direct cu oamenii de vânzări şi am renunţat la piramida birocratică generatoare de ierarhizări, care întârzia procesul şi aducea şi costuri suplimentare. Strategia cea mare este de a creşte intensiv în locaţiile existente“, potrivit lui Ostahie.
Magazinele online sunt pe val
În ceea ce priveşte retailerii online, dacă în urmă cu zece ani clienţii căutau informaţii în magazinele online, dar cumpărau de la retailerii tradiţionali, în prezent comportamentul consumatorilor în mediul online s-a schimbat dintr-unul de informare într-unul de cumpărare, ridicând cota de piaţa a vânzărilor online la 20% din total retail electro-IT în România.
eMag este magazinul preferat al românilor. Cu o cotă de piaţă de 70% în comerţul online din România, eMag este cel mai mare magazin din sud-estul Europei, după cifra de afaceri. eMag a înregistrat, în anul 2011, 1,3 milioane de comenzi, de peste 300 de ori mai mult decât în urmă cu zece ani. În ceea ce priveşte totalul produselor livrate, numărul acestora s-a ridicat, în 2011, la 2,1 milioane, faţă de 122 în anul 2001. Numai într-o singură zi, cu ocazia Black Friday, eveniment care deschide oficial sezonul cumpărăturilor de Crăciun, a fost înregistrat un vârf de 100.000 de produse comandate. eMag a realizat o cifră de afaceri de 62 milioane euro la finalul primului semestru al anului 2011.
Şi concurenţii PC Garage, PCFun, evoMAG au înregistrat vânzări în creştere în 2011. „Vânzările au crescut cu peste 30% și am încheiat anul 2011 punctând un nou business Garage Mall, facilități și servicii premium pentru clienții PC Garage, precum livrare urgentă gratuită, o continuare a campaniei sociale „Rabla pentru PC-uri“ și inițierea proiectului Specialiștii PC Garage“, a declarat Mădălina Stănescu, marketing manager PC Garage.
Conform unui studiu GfK România, 28% dintre utilizatorii de internet din mediul urban au făcut cumpărături online în 2011. Aproape un sfert dintre cei care cumpără de pe internet fac asta cel puţin o dată pe lună. Potrivit datelor ePayment, principalul procesator de plăţi online din România, în primele zece luni ale anului 2011, românii au cumpărat online cu card bancar cu 14% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Estimări pentru 2012
Anul acesta este privit cu optimism de către toţi actorii pieţei de electro-IT. Retailerii tradiţionali speră ca România să se menţină pe creştere economică şi să influenţeze pozitiv evoluţia pieţei electro-IT. „În ciuda unui context economic încă fragil, contăm pe un an 2012 cu ușoară creștere economică, în care veniturile românilor să se mențină la nivelul actual, iar consumul să crească ușor“, a declarat Violeta Luca, marketing director Flanco. „Considerăm că piața de electro-IT va crește anul acesta cu încă 10%-15%, până la valoarea de 1,25 miliarde euro, apropiată de valoarea pieței de electrocasnice și IT din 2006“, a adăugat Luca.
Şi oficialii Altex speră într-o creştere economică a României. „Contextul european va avea o conotaţie negativă asupra pieţei locale de IT, însă, cel mai probabil, vom înregistra o evoluţie pozitivă. Dacă anul acesta vom avea creşterea economică de 2% despre care se vorbeşte, va fi cu adevărat o performanţă, a declarat Ostahie. În privinţa retailerilor online, anul acesta se anunţă a fi extraordinar. Daniel Nicolescu, CEO al procesatorului de plăţi online ePayment, este convins că piaţa va ajunge la un miliard de euro, valoare triplă faţă de cea din 2011. Evoluţia rapidă a pieţei de comerţ electronic este pusă pe seama noilor produse ce vor facilita plăţile, încrederii mai mari a clienţilor în mediul online, dar şi pe seama viitoarelor intrări ale unor jucători mari pe piaţă.
„Comerţul online va continua tendinţa de creştere accentuată, generată în principal de creşterea încrederii în mediul online. Tot mai mulţi consumatori din România recunosc avantajele comerţului online, în principal generate de economia de timp şi bani, dar şi de oferta mult mai diversificată decât în magazinele tradiţionale. Estimăm că tot mai multi consumatori, care doar se informau pe internet, vor deveni şi clienţi în mediul online.
Pe lângă segmentul electro-IT, cel mai dezvoltat din mediul online, categorii precum cărţile, muzica, jucăriile vor continua tendinţa de creştere în 2012“, spune Irinel Burloiu, directorul de marketing al eMag. Cei de la FIT Distribution (PCFun, ShopIT) estimează că piaţa de comerţ online va creşte cu minimum 20% faţă de anul 2011.