Credem că 2013 este primul an în care am putea spune „WOW“, şi un exemplu grăitor în acest sens ar fi că, în primul trimestru al anului viitor, numărul anunţurilor de executări silite de pe Executari.COM va creşte cu nu mai puţin de 40%. Ca să fac o paranteză, sigur că nu este un caz fericit pentru nimeni ca banca să ajungă să-i execute silit casa ori maşina, ori alte bunuri, dar, din păcate, asta este realitatea, iar criza încă nu s-a terminat, şi nimeni nu poate spune cu exactitate ce se va întâmpla în continuare. Pe ansamblu, în ultimii ani, numărul executărilor silite a crescut destul de mult, dar nu semnificativ. Tocmai de aceea, credem că anul 2013 va fi special din punctul acesta de vedere. Deja băncile încep să scoată la vânzare bunuri care înainte erau „licitate“ pe „sub tejghea“ către unii şi către alţii.
Mai mult, au început să scadă pretenţiile financiare şi să-şi dorească realmente să vândă bunurile executate. Sunt presate în special de creşterea numărului de credite neperformante (spre 20%), şi de dorinţa acţionarilor şi a managementului de a eficientiza activităţile. Astfel, suntem în situaţia în care există instituţii de credit care încep, uşor-uşor, să scoată în piaţă şi imobile bine poziţionate, şi maşini la preţuri atractive. Cei care au înţeles mai devreme lecţia asta sunt lichidatorii, care deja din acest an au pus la vânzare bunuri de valoare, cu preţuri mai mici, sub pretenţiile bancherilor şi au făcut astfel mai multe tranzacţii.
În cazul băncilor, abia acum situaţia se redresează şi se văd efectele reglementării, prin care începând din aprilie 2012 instituţiile bancare au fost obligate să renunţe să lucreze cu executori bancari (din interior) şi să colaboreze cu executori judecătoreşti (din exterior). Mai mult, de partea cealaltă a baricadei, şi cumpărătorii s-au maturizat şi nu se mai prezintă la prima licitaţie pentru că deja ştiu că, de la doua, preţul scade cu 25%. Astfel, asistăm la un fenomen interesant, în 90% dintre cazuri nu se mai prezintă nimeni la prima licitaţie. Mai departe, dacă ne uităm la ce bunuri au ajuns să fie scoase la vânzare, remarcăm faptul că de-abia acum se văd efectele creditelor acordate în perioada de boom a pieţei imobiliare, 2007-2008, înainte de criză.
De asemenea, un fenomen încurajator este că există deja bănci care acordă credite celor interesaţi de achiziţia de bunuri executate silit, chiar şi prin Programul „Prima Casă“, deşi deocamdată nu vor să iasă în faţă cu ele. Mai mult, în continuare, din câte ştim, şi alte bănci se pregătesc să lanseze produse de creditare de acest gen, ceea ce va contribui semnificativ la dinamizarea pieţei şi la creşterea numărului de tranzacţii. Din toate aceste motive, ajungem să credem că există toate premisele ca în 2013 să avem o piaţă animată a executărilor silite. Poate chiar o piaţă „WOW“.
Raluca Stegărescu este Account Manager al Executari.COM