Analiza făcută pe rețelele de expuneri arată că, în cazul tuturor celor trei sectoare financiare non-bancare supravegheate de ASF, principala expunere este față de statul român, prin intermediul obligațiunilor suverane deținute în portofoliu. În comparație cu aceasta, nivelul de interconectare cu piețele bursiere are o amploare medie spre redusă, în vreme ce interconectarea cu sistemul bancar (privită exclusiv din perspectiva activelor bilanțiere) este foarte redusă.

Evoluția Indicatorului mixt de stabilitate financiară, construit de noi, oferă informații despre  evoluția actuală a intermedierii financiare non-bancare analizând dependența dintre cele trei sectoare. Acesta indică o oarecare deteriorare a stabilității financiare, fără a se atinge însă un nivel critic.

Datorită structurii și mecanismelor specifice de funcționare aferente entităților financiare non-bancare, unele sectoare sunt mai susceptibile de a amplifica și de a transmite mai departe șocurile venite din exterior către alte părți ale sistemului financiar (ex. bursele de acțiuni, piețele de obligațiuni suverane, piețele de instrumente financiare derivate, fondurile deschise de investiții etc.).

În același timp, altele (atunci când funcționează adecvat și nu sunt afectate de vulnerabilități) acționează cel mai adesea ca stabilizatori ce amortizează sau chiar absorb șocurile primite, protejând astfel restul sistemului financiar.

Companiile de asigurări de viață și fondurile de pensii sunt în mod tradițional investitori pe termen lung, ceea ce îi situează pe poziția de amortizor de volatilitate și furnizor de lichiditate sistemică.

Piața bursieră din România, încă insuficient dezvoltată, poate constitui un potențial factor de amplificare a șocurilor primite prin contagiune dinspre bursele externe. Aceeași situație se poate constata și în cazul fondurilor de investiții, susceptibile în special de a constitui canal de transmitere și factor de amplificare în cazul unei potențiale crize de lichiditate.

Evoluțiile adverse cumulate în această perioadă indică un dublu impact în cazul asigurătorilor, atât pe partea de active, cât și în ceea ce privește datoriile, cu potențiale consecințe negative asupra solvabilității și poziției financiare a societăților. În contextul măsurilor stricte impuse de state în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, cu impact asupra activității economice, acestor riscuri li se poate alătura și riscul de afaceri, generat de o scădere a volumului de prime brute subscrise și o creștere a răscumpărărilor polițelor în vigoare.

Criza generată de pandemie a avut un impact semnificativ asupra economiei globale, astfel că toate estimările făcute arată scăderi ale PIB în majoritatea statelor, dar si creșteri de deficite bugetare, șomaj etc. În aceste condiții, ASF va continua să urmărească minimizarea riscurilor generate de pandemia COVID-19 asupra piețelor financiare non-bancare, alături de obiectivele asumate prin Strategia 2019 – 2023.

Deși am luat în considerare principalele riscuri și vulnerabilități identificate de autoritățile europene, ESRB, ESMA, EIOPA, analizăm la nivel macro-prudențial piețele financiare non-bancare, dar și distinct stabilitatea pieței pensiilor private, a pieței de capital și a pieței asigurărilor, subliniind potențiale riscuri și vulnerabilități.

Interconectarea segmentelor pieței financiare locale și eventualele influențe transfrontaliere, pe care acestea le resimt, reprezintă o componentă importantă, atunci când vorbim de stabilitate financiară.

În acest context, putem spune, ca o concluzie, că trunchiul sistemului financiar din România este relativ solid, chiar dacă anumite părți ale sale sunt sau vor fi afectate de pandemia COVID-19.