Piaţa germană a muncii este robustă şi extrem de bogată în posturi vacante. Dar aceste statistici demne de invidiat sunt cosmetizate prin joburi cu jumătate de normă, minijoburi sau program de lucru flexibil.
Ministrul federal al Muncii, Andrea Nahles, se poate lăsa liniştită pe tânjală. Graţie conjuncturii economice favorabile, rata şomajului din Germania a atins cel mai mic nivel istoric. Conform Oficiului federal pentru ocuparea forţei de muncă (BA), în luna noiembrie a acestui an rata şomajului a scăzut la 5,7% (2,53 milioane de şomeri) – una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. În plus, în Germania, n-au existat niciodată mai multe posturi vacante ca acum. 43,7 milioane de persoane cu domiciliul stabil în Republica Federală aveau, în luna octombrie, statutul de forţă de muncă activă – menţionează un raport al Oficiului Federal de Statistică (Destatis). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (2015), numărul angajaţilor a crescut în 12 luni cu 0,8% (359.000 de persoane).
Aceste evoluţii se bazează pe mai mulţi factori. De la începutul anului 2000, sindicatele germane au luptat mai mult pentru menţinerea locurilor de muncă şi mai puţin pentru mărirea salariilor. În consecinţă, produsele germane destinate exporturilor au devenit mai competitive la nivel internaţional. Mai mult, prin "Agenda 2010", fostul cancelar Gerhard Schröder a iniţiat reforma sistemului social şi a pieţei muncii care prevede limitarea sprijinului bănesc acordat şomerilor şi încurajarea acestora să preia mai multă răspundere. Spre groaza camarazilor săi din Partidul Social Democrat (SPD), piaţa muncii a fost liberalizată.
Germania a trecut cu bine prin criză
Succesoarea lui Gerhard Schröder, Angela Merkel, n-a trebuit decât să aştepte primele efecte benefice ale reformei fostului cancelar. În orice caz, şi guvernul Merkel a avut meritul său. Altfel ar fi stat lucrurile dacă n-ar fi reacţionat cu măsuri inteligente la criza financiară globală din 2008 şi 2009. În toamna anului 2008 falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers a afectat întreaga economie globală. Antreprenorii n-au mai primit credite, exporturile germane au avut de suferit. În cel de-al doilea trimestru al anului 2009 performanţa economică a Germaniei scăzuse cu 7,4 procente în raport cu anul precedent – cea mai grea lovitură economică din 1948 încoace.
Analiştii economici estimau atunci o creştere alarmantă a ratei şomajului, însă previziunile lor nu s-au adeverit. În loc să-şi concedieze angajaţii, multe firme au preferat să le scurteze programul de lucru şi i-au cerut Guvernului de la Berlin să le ofere sprijin financiar, în completare, acestor oameni. Lipsa personalului calificat reprezenta o problemă încă de pe atunci aşa încât firmele au fost nevoite să improvizeze pentru a nu-şi pierde specialiştii. De asemenea companiile exportatoare erau încrezătoare că şocul economic va trece repede şi că produsele "Made in Germany" vor fi din nou căutate, nu peste multă vreme.
Un şoc scurt
Şi au avut dreptate, printre altele, fiindcă ţările emergente s-au dovedit a fi un pilon important al economiei mondiale. Ca antidot la criza financiară, Băncile Centrale ale naţiunilor puternic industrializate au scăzut dobânzile, parţial chiar le-au redus la zero. Consecinţa au fost fluxuri uriaşe de capital în ţările cu economii emergente şi o creştere impresionantă a investiţiilor. Iar mijloace de producţie bune se găseau de cumpărat de la nemţi.
În plus, sub conducerea cancelarei Merkel, Coaliţia de la Berlin a introdus stimulentele fiscale în cazul anumitor servicii. Reducerea impozitului a fost declarată un instrument menit să combată munca la negru, însă munca prestată ilegal nu s-a diminuat – au constatat, ulterior, cercetătorii. Totuşi măsura a ajutat, oarecum, la îmbunătăţirea conjuncturii în sectorul serviciilor şi al meşteşugului.
Criza financiară globală a afectat, pentru o scurtă vreme, şi piaţa germană a muncii, dar fără efecte dramatice. Diminuarea numărului şomerilor şi creşterea numărului de posturi neocupate au alungat teama de şomaj, iar oamenii sunt dispuşi să scoată mai mult din buzunar pentru investiţii în locuinţe, autoturisme sau mici plăceri. Pentru prima oară după decenii întregi se înregistrează o creştere însemnată a consumului privat.
Partea mai puţin frumoasă a poveştii
Însă unde există lumină există şi umbre. Uniunea Federală a Sindicatelor (DGB) susţine că statisticile ne prezintă o poveste nici pe departe atât de frumoasă. Conform unei investigaţii DGB, realizată în luna septembrie, tot mai mulţi angajatori – mai ales în comerţul cu amănuntul – îşi obligă personalul să semneze contracte în care este stipulat un "program de lucru variabil, orientat după capacităţi". Altfel spus, angajatului i se asigură numai numărul minim de ore de muncă. În schimb el trebuie să fie mereu la dispoziţia angajatorului şi să accepte să lucreze mai mult, la nevoie. Ca atare, această categorie de personal nu are posibilitatea de a-şi găsi o a doua ocupaţie ca să-şi completeze veniturile.
Raporturile de muncă sunt din ce în ce mai precare. "Aproximativ 13% din firmele cu peste 10 angajaţi încheie astfel de contracte. Cel puţin 5% dintre angajaţi au de suferit", menţionează DGB. Adică cel puţin 2,2 milioane de angajaţi din Germania. Deşi rata mică a şomajului este, parţial, consecinţa unei tendinţe reale şi îngrijorătoare de pe piaţa muncii, ministrul federal de resort, Andrea Nahles, nu consideră că ar trebui să ia atitudine. Nişte statistici frumoase, dar cumpărate. Cumpărate printr-o politică fără reglementări limpezi în sectorul salariilor mici. Riscul economic a fost pasat pe umerii angajaţilor care prestează activităţi prost plătite.
Autori: Rolf Wenkel / Claudia Ştefan