Piaţa imobiliară locală va continua evoluţia pozitivă din ultimii ani, estimându-se creşteri pentru segmente-cheie, precum piaţa de investiţii, birouri şi industrial, conform celui mai recent raport de piaţă al unei companii de consultanţă imobiliară.
'În comparaţie cu celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, România se bucură de o cerere internă sănătoasă şi există semne concrete care arată că atractivitatea ţării este în creştere. Investitori internaţionali şi dezvoltatori încearcă să acapareze tot mai mult din potenţialul pieţei, într-un timp cât mai scurt. Creşti, te adaptezi sau dispari, acesta este spiritul actual al pieţei imobiliare. Există un număr mare de proiecte anunţate pe toate sectoarele, iar lupta va fi câştigată de cel care se va alinia cel mai repede tendinţelor şi cerinţelor pieţei', consideră Ilinca Păun, Managing Director Colliers International România.
Piaţa de investiţii a fost segmentul vedetă în 2015, fiind primul an post-criză când activitatea tranzacţională a indicat cu adevărat revitalizarea acestui sector. Segmentul de birouri a fost dominat de cel de outsourcing, prin companii noi sau extinderi ale celor deja existente, atrase de oportunităţile pieţei locale. De asemenea, situaţia macroeconomică favorabilă susţine sentimentul pozitiv al pieţei imobiliare. Creşterea salariilor cu 8,4% şi a consumului cu 4,7%, comparativ cu 2014, s-au reflectat în performanţe mai bune pentru retaileri, conform raportului publicat de Colliers International România.
Peste 360.000 de metri pătraţi de birouri urmează a fi livraţi în 2016, iar interesul pentru potenţialul pieţei este confirmat de numărul mare de contracte de pre-închiriere deja semnate, adică mai mult de jumătate din stocul ce urmează a fi livrat.
În ceea ce priveşte activitatea tranzacţională, spre deosebire de anul trecut, când pe piaţă s-au remarcat câteva tranzacţii reper, în 2016, vom asista la mai multe tranzacţii de dimensiuni medii, cu suprafeţe mai mici, cuprinse între 3.000 – 5.000 de metri pătraţi.
'Sectorul de outsourcing va fi şi în 2016 principalul generator de cerere de spaţii de birouri. Cel mai important aspect al acestei creşteri este lărgirea spectrului de interes pentru România, astfel că nu doar costurile sunt principala atracţie, ci mai degrabă valoarea şi calitatea serviciilor livrate. Ne aşteptăm la o cerere sănătoasă şi susţinută de spaţii noi de birouri în următorii ani', consideră realizatorii studiului.
Piaţa de retail a raportat o efervescenţă tot mai mare în ultimii doi ani, impulsionată de contextul economic pozitiv, dar şi de creşterile salariale. Pentru 2016, sunt anunţate livrări noi de centre comerciale atât în Bucureşti, cât şi în oraşele mari din ţară. Conform estimărilor din raport, stocul de centre comerciale din România va creşte cu 500.000 mp până în 2020. Dintre oraşele mari, Timişoara este unul dintre cele mai active ca urmare a rezultatelor bune pe care retailerii deja prezenţi pe piaţă le-au înregistrat, astfel că municipiul se va confrunta cu un surplus de 50.000 mp non-food retail pe care va trebui să îl absoarbă în următorii ani.
Piaţa de industrial a continuat ciclul de creştere anticipat încă din anii precedenţi, fiind dublată şi de modificări ale stocului existent. În Bucureşti, pentru prima oară în ultimii ani, a început dezvoltarea unor proiecte noi ce urmează a se finaliza anul acesta, însumând mai mult de 100.000 mp ce se vor adăuga celor 941.000 mp raportaţi la finalul anului precedent. Consolidarea sectorului de industrial se extinde tot mai mult în afara Capitalei, iar vestul ţării este următoarea concentraţie de proiecte de tip industrial, oraşe precum Timişoara, Cluj Napoca acaparând tot mai mult din cererea nouă.
Pentru 2016, ne aşteptăm la o piaţă cu volume investiţionale similare cu cele înregistrate în 2015. România oferă, încă, un nivel atractiv al randamentelor în comparaţie cu restul pieţelor din regiune. Costul finanţării este semnificativ mai ridicat decât în pieţele din Europa Centrală şi de Vest, însă trendul de scădere a început, crescând astfel competitivitatea României ca destinaţie de investiţii, se arată în raport.
SURSA: Agerpres