Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat verdictul: numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România a fost mai mic în primele șase luni din 2023. Cât de gravă e situația?
Potrivit datelor INS, numărul autorizațiilor din primele 6 luni din 2023 a scăzut cu 24,5% faţă de aceeași perioadă a anului precedent.
În această perioadă au fost eliberate 17.140 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, iar scăderile au fost înregistrate în toată țara, cea mai semnificativă scădere fiind în zona de dezvolrare București-Ilfov (-1.259 autorizaţii), aceasta fiind urmată de Nord-Vest (-927), Sud-Muntenia (-813), Vest (-693), Nord-Est (-540), Sud-Est (-522), Sud-Vest Oltenia (-487) şi Centru (-331).
În iunie 2023 numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a fost cu 12,5% mai mic (3.018) în comparație cu luna precedentă a aceluiași an.
Se construiește mai mult în zona rurală
Din totalul autorizațiilor pentru clădiri rezidențiale, majoritatea a fost pentru zona rurală (68,8%). În iunie s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-431 autorizaţii), potrivit INS. În practică, pe plan teritorial, toate regiunile se confruntă cu scăderi, astfel: Nord-Est (-124 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-98), Nord-Vest (-57), Sud-Est (-43), Vest (-39), Sud-Muntenia (-35), Bucureşti-Ilfov (-25) şi Centru (-10).
Nici situația clădirilor nerezidențiale nu este mai bună
În iunie 2023 au fost eliberate 574 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (11,1% faţă de luna mai 2023), în suprafaţă utilă totală de 32.7067 mp (-4,8 %). În comparație cu luna mai, luna iunie a înregistrat o scădere semnificativă a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-16.531 mp). Regiunile de dezvoltare cele mai afectate au fost următoarele: Vest (-65.564 mp), Sud-Muntenia (-49.205), Bucureşti-Ilfov (-16.886), Centru (-11.431), Sud-Est (-4.164) şi Nord-Vest (-1.321). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+118.977 mp) şi Sud-Vest Oltenia (+13.063).
În comparație cu iunie 2022, în luna iunie 2023 numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 24,9%, iar suprafața utilă totală a scăzut la rândul ei cu 16,3%. În practică, pe plan teritorial, acest lucru înseamnă o scădere semnificativă a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-999 autorizaţii), scăderea de la an la an reflectându-se în toate zonele de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-252 autorizaţii), Vest (-146), Nord-Vest (-135), Sud-Muntenia (-113), Sud-Est (-105), Nord-Est (-99), Sud-Vest Oltenia (-92) şi Centru (-57).
Iunie 2023 a adus însă și o creștere a suprafeţei utile totale pentru clădirile nerezidențiale (+31,5%) față de aceeași lună a anului trecut. În total, creșterea suprafeței utile pentru clădirile nerezidențiale a fost de +78.321 mp, iar în regiunile de dezvoltare ea s-a distribuit astfel: Nord-Est (+124.030 mp), Sud-Vest Oltenia (+12.289) şi Centru (+8.173). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-25.708 mp), Vest (-18.692), Nord-Vest (-13.975), Sud-Est (-7.143) şi Sud-Muntenia (-653).