Un student își cumpără un apartament. Acesta se spune că este cel mai scurt banc. Acum vreo patru-cinci ani, nu mai era deloc banc. În acea periodă, pe credit, oricine își putea cumpăra casă. Chiar dacă veniturile nu-i permiteau să apeleze la bănci, care pe atunci erau extrem de binevoitoare, se găseau tot felul de soluții de achiziție, care mai de care mai ingenioase. Cererea imensă, generată de un optimism dezarmant și, în unele cazuri, de inconștiență, a ridicat atât de mult prețurile încă s-a ajuns ca un apartament vechi din București să coste cât în Paris.
Nu a trecut mult și bula imobiliară s-a spart! Au fost loviți rău dezvoltatorii, care s-au trezit cu apartamente goale și cu împrumuturi imense, au suferit tare românii care și-au cumpărat o locuință atunci când prețurile erau sus de tot. Probabil, și unii și alții au meritat-o, iar prețul îl plătesc, în rate mari, și astăzi. Asta în cazul în care mai au pentru ce…
Acum, prețul locuinţelor a ajuns la un nivel greu de imaginat în urmă cu trei ani, iar, cel puțin pe termen scurt, trendul va rămâne descrescător. Putem vorbi oricând despre dobânzile împovărătoare aplicate de bănci, cât și despre tot felul de comisioane nerușinate. Putem vorbi de nesimțirea statului, care la fiecare tranzacție te pune să plătești un impozit imens, cât și despre comisioanele notariale fenomenale. Totuși, acestea nu au fost, și nici nu sunt, o noutate. Contează, dar explicația declinului pieței imobiliare este alta. În primul rând, nu prea mai sunt bani pe piață: criza i-a făcut pe oameni să nu mai investească, iar creditarea a fost stopată de bănci. Apoi este vorba de pesimismul exagerat care a cuprins întreaga societate. Este tipic românesc să nu avem simțul măsurii, în foarte scurt timp să trecem de la un optimism prostesc la un pesimism păgubos.
Chiar dacă este pusă la perfuzii, piața imobiliară supraviețuiește. Rolul de doctor pentru sectorul rezidențial l-a avut statul, inventând programul „Prima Casa”. Deși lucrurile au fost gândite fără cap, complicând și adăugând noi costuri achiziției unui imobil, nu a ieșit chiar rău. Secretul succesului este avansul minim de 5%, dar acesta a fost, și va continua să fie, de ajuns pentru a evita intrarea pieței imobiliare în colaps.
Până când lumea va ieși complet din criză, prilej pentru români să redevină optimiști, tranzacțiile vor rămâne ca până acum: puține și la prețuri mai mici. Nu de alta, dar loc de scădere încă mai este! Totuși, putem fi siguri că, în viitor, prețurile locuințelor vor ajunge la nivelul din anul 2008. Optimiștii speră că în doi-trei ani, pesimiștii se gândesc la câteva zeci de ani. Iar, în viață, pesimiștii se înșală rar…