În luna martie oficiile de cadastru din ţară au înregistrat un număr de 57.106 tranzacţii imobiliare, în creştere faţă de nivelul de 53.181 aferent lunii martie din 2010. Cele mai multe tranzacţii imobiliare din luna martie s-au realizat în Bucuresti – 4.150, Timiş – 3.023 şi Arad – 2.983.

Şi activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară a cunoscut o creştere semnificativă în primul trimestru din 2011. Numărul total de operaţiuni de înregistrate de anul acesta a fost de  1.029.920, cu 147.034 de operaţiuni mai mult decât în primele trei luni din 2010. Cele mai multe operaţiuni au fost înregistrate în luna martie, când la oficiile de cadastru din ţară au fost depuse 431.980 de solicitări.

Ca volum de activitate, la nivel naţional, pe primele locuri se  situează judeţul Timiş (68.715 operaţiuni), municipiul Bucureşti (66.732 operaşiuni) şi judeţul Cluj (52.499 operaţiuni).   
 
Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înregistrate în primul trimestru din 2011 a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în 2011 s-au înregistrat 31.673 de ipoteci/privilegii, iar în aceeaşi perioadă din 2010 au fost 32.383 ipoteci/privilegii.

În ceea ce priveşte dezmembrările şi comasările, primul trimestru a adus o activitate mai scăzută cu 1.408 operaţiuni faţă de 2010, când s-au înregistrat 28.324 de astfel de acţiuni.