România va liberaliza până la sfârşitul acestui an piaţa internă a serviciilor pentru toţi prestatorii din Uniunea Europeană, autorizaţiile emise într-un stat membru urmând să fie acceptate şi de către autorităţile române, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate, miercuri, de Guvern.
Actul normativ, care preia directiva europeană privind serviciile în cadrul pieţei comunitare, prevede ca până la 28 decembrie 2009 să fie amendată legislaţia naţională în toate domeniile de servicii, odată cu înfiinţarea unui punct de contact unic ca interfaţă între prestatorii de servicii din România şi cei din UE şi spaţiul economic european, precum şi implementarea Sistemului de Informare al Pieţei Interne, creat de Comisia Europeană.
Pentru simplificarea procedurilor privind libertatea de a furniza servicii, autorităţile române vor accepta orice certificat echivalent emis într-un stat membru şi care face dovada îndeplinirii cerinţelor solicitate pe piaţa internă. Documentele respective nu trebuie, decât în anumite cazuri, să fie copii originale sau traduceri oficiale, autorităţile putând solicita doar traduceri necertificate în limba română.
Până la sfârştiul anului va fi înfiinţat Punctul de Contact Unic Electronic, care va ajuta prestatorii de servicii la îndeplinirea de la distanţă şi prin mijloace electronice a procedurilor şi formalităţilor necesare pentru declaraţii, notificări sau cereri de autorizare.
Ordonanţa prevede totodată că autorităţile vor recurge la o procedură de selecţie între mai mulţi candidaţi în cazul în care numărul autorizaţiilor disponibile pentru o anumită activitate este limitat din cauza cantităţii reduse de resurse naturale sau a unei capacităţi tehnice diminuate.
„România a îndeplinit în acest moment condiţiile pentru libera circulaţie a bunurilor şi a capitalului, iar la capitolul libera circulaţie a persoanelor mai sunt de eliminat unele măsuri tranzitorii. Prin implementarea acestei directive, România stabileşte toate măsurile pentru asigurarea dreptului european al liberei circulaţii a serviciilor. Trebuie avertizaţi însă toţi operatorii economici că directiva presupune creşterea gradului de competitivitate pe piaţa internă, iar furnizorii interni vor trebui să se pregătească pentru a face faţă acestei concurenţe”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş.
Prevederile ordonanţei nu vor fi aplicate în domeniul serviciilor financiar-bancare, reţele şi comunicaţii electronice, transport, medical, de angajare temporară a forţei de muncă, audiovizual, de securitate privată, pentru servicii prestate de notari sau executori judecătoreşti, precum şi în cazul jocurilor de noroc sau al serviciilor sociale.
Derogări speciale de la această directivă vor fi introduse pentru sectorul poştal, de electricitate, al gazelor, energiei termice, de salubrizare, distribuţie şi alimentare cu apă, iluminat public sau serviciile publice de administrare a domeniului public şi privat de interse local.
SURSA: Mediafax