Piaţa serviciilor medicale private din România este în plină ascensiune, înregistrând un ritm anual de creştere de 25 – 30%.
Astfel, ţara noastră se alătură Rusiei şi Bulgariei, care raportează aceeaşi tendinţă în regiunea Europei Centrale şi de Est, potrivit lui Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului de Administraţie Medlife.
“Piaţa serviciilor medicale private este în plină ascensiune, România fiind una dintre puţinele ţări din Europa Centrală şi de Est, care, alături de Rusia şi Bulgaria, înregistrează cel mai înalt ritm de creştere pe acest segment, de 25 – 30%”, a afirmai Mihai Marcu.
IMAS: Medlife, cel mai cunoscut operator de servicii medicale private din România
Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de IMAS, Medlife se află pe primul loc, ca notorietate în cunoştinţele românilor.
Astfel, la nivelul întregii ţări, notorietatea MedLife a fost de 14,6%, fiind urmată de Medcenter cu 12,9%, Medsana cu 12,1%, iar pe locurile 4 şi 5, aproximativ la egalitate, s-au situat CMU şi Sanador cu 11,6%, respectiv 11,3% din opţiuni.
Acelaşi studiu arată că, la nivelul oraşului Bucureşti, notorietatea totală a Medlife este şi mai mare, crescând pâna la 59,9% în rândul subiecţilor intervievaţi.
“Credem că rezultatele acestui sondaj se datorează unei bune implementări a strategiei de business – aceea de avea un sistem complex şi de a fi prezenţi pe toate zonele de activitate: clinică, spital, laboratoare de analiză medicală, abonamente corporate, asigurări medicale private, reţeauă de clinici parterere”, a mai spus Mihai Marcu.
Sondajul a fost realizat în luna aprilie 2009 la nivel naţional, pe un eşantion de aproximativ 1.300 de persoane, având o eroare maximă de eşantionare de +/- 2.8%.
MedLife activează pe piaţa din România din 1996 şi îşi desfăşoară activitatea în 4 Hiperclinici din Bucureşti şi din ţară, 5 laboratoare proprii de analiză, câte un centru medical în Cluj – Napoca, Arad Braşov Ploieşti şi Năvodari şi în colaborare cu peste 120 de clinici medicale partenere din toată ţara.
Medlife deţine şi cel mai mare spital privat din ţară, Life Memorial Hospital – rezultatul unei investiţii de peste 10 milioane de euro.
Compania are în prezent aproximativ 1000 de angajaţi.
SURSA: MedLife