Numai în 2012, circa 3.000 de companii din domeniul construcțiilor au intrat în insolvență. Pentru unii poate părea un simplu număr, însă, văzut din interior, reprezintă de fapt poveștile a 3.000 de antreprenori care nu au mai putut susține business-ul construit de-a lungul anilor. Principala cauză poate fi extinderea nesustenabilă în anii dinaintea crizei, însă, uneori o simplă reevaluare a business-ului poate reprezenta diferența dintre menținere sau chiar creștere versus faliment.
Când este momentul unor schimbări în business? Nu există o rețetă comună. Probabil că ar trebui ca, anual, antreprenorii, așa cum fac bilanțul financiar, să facă și un bilanț al relevanței pe care produsele sau serviciile lor o au pe piață, totul sub lupa obiectivității. Ar trebui făcut și un bilanț al echipei cu care construim, dar mai ales a modului în care am respectat valorile cu care am pornit la acest drum. Nu există modelul de business perfect, dar companiile care se mențin sunt cele care încearcă să îl găsească. Așa cum fiecare producător încearcă să lanseze game noi, la fel ar trebui să încerce și sentimentul de schimbare. Cei zece ani de antreprenoriat m-au învățat că, uneori, reticența sau chiar teama de schimbare nu fac decât să țină în urmă companiile, și în cele din urmă piața.
Ani de-a rândul, producătorii de materiale de construcții s-au luptat să scoată cât mai multe camioane pe poarta fabricilor pentru ca în final să vadă că și volumele mici, dar profitabile, pot reprezenta un model de business. Tot ani de-a rândul, piața a avut de suferit din cauza lipsei proiectelor mari de infrastructură și imobiliare. Din păcate, soluțiile depind mult prea mult de implicarea autorităților centrale și locale, așa că antreprenorii au fost nevoiți să caute alternative. De data aceasta schimbarea a venit din mutarea focusului pe rețelele de bricolaj. Nu este ușoară regândirea business-ului, de la unul centrat pe mari parteneri de retail și companii de construcții la unul pe oferte punctuale pentru magazine de bricolaj, însă frumusețea vine tocmai din provocarea unor noi abordări. Orice business pornește de la dorința de a face profit, dublată de aceea de a oferi un beneficiu clientului. În zona de bricolaj, acest aspect a fost și mai pregnant, pentru că te afli direct în fața clientului și trebuie să îl ajuți într-unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții de zi cu zi – amenajarea locuinței. Și aici ne întoarcem la cifre.
În 2012, au fost construite peste 40.000 de locuințe. Vorbim despre 40.000 de familii, cărora li se alătură și cele mult mai multe care au apelat la renovări, care deci au investit bani în industria în care lucrăm. Numărul este mic față de așteptările noastre, însă acest lucru nu a făcut decât să întărească nivelul concurenței, ceea ce, pe termen lung, duce la transformarea unei industrii. Pentru că, din păcate, în natura afacerilor, de cele mai multe ori schimbarea nu vine din interior, ci este impusă de condițiile din exterior. Ce va însemna această schimbare pentru industria materialelor de construcții în anii următori? Va însemna căutarea unor diferențiatori, dincolo de promoții, care să vizeze responsabilizarea producătorilor față de fiecare client, fie că vorbim de clientul final, de meșterul care ia decizii pentru clientul final, sau de cea mai mare firmă de construcții. Toată lumea se gândește să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine, spunea Lev Tolstoi. Tot așa, schimbările în fiecare domeniu al economiei sunt strâns legate de schimbările făcute de fiecare jucător în parte, de modul în care suntem capabili să ne adaptăm oricăror condiții.
Augustin Russu,
director general Baumix