În era digitală și a digitalizării tuturor proceselor de înregistrare sau publicare piața echipamentelor de imprimare este văzută drept învechită și ineficientă. Cu toate acestea, piața nu dispare, iar dispozitivele de printare sunt în continuare căutate de consumatori, mai ales multi-funcționalele, atunci când vorbim de segmentul de retail și companii mici. Se schimbă însă tehnologia utilizată, unde asistăm la revenirea puternică a imprimantelor cu cerneală în detrimentul celor cu cartușe laser.
Datele raportului GfK Temax arată că în prima jumătate a anului valoarea pieței de print, dominată de producători mari precum HP, Epson, Brother, Canon și Xerox, s-a ridicat la 14 milioane euro, cu 19,4% mai mică decât cea din aceeași perioadă a anului trecut. Dar „dispozitivele de printare echipate cu sistemul de cerneală CISS au înregistrat o creștere de două cifre, multifuncționalele fiind motorul de creștere“, se arată în raport, care mai precizează că în trimestrul al doilea au avut tendință de creștere multifuncționalele cu cartuș de tip multicolor. De cealaltă parte, a dispozitivelor cu tehnologie laser, asistăm la o scădere de două cifre a vânzărilor, atât cele ieftine, cât și cele cu preț ridicat.
Piața de la noi este dominată de câțiva producători mari, iar dintre aceștia Epson a identificat cel mai bine trendul de creștere a imprimantelor cu cerneală. „În primul semestru al anului am comercializat aproximativ 50.000 de unități, cu circa 20% mai mult decât în prima jumătate a anului trecut“, spune Simona Decuseară, country manager Epson pentru România și Bulgaria, valoarea vânzărilor din prima jumătate a anului fiind de 4,47 milioane euro. Pentru tot anul în curs, se estimează o piață de 110.000 – 120.000 de imprimante cu cerneală și încă pe atât pentru imprimantele laser.
Epson comercializează doar dispozitive cu cerneală, cu tehnologie bazată pe rezervoare (ink tank system). Gama EcoTank, care include 21 de modele, inclusiv pentru print de dimensiune A3, oferă un cost pe pagină redus în medie cu 40% față de echipamentele cu laser și sunt, conform companiei, și prietenoase cu mediul. „Echipamentele asigură un cost per pagină foarte scăzut, datorită recipientelor şi a rezervorului de cerneală de mare capacitate“, spune Simona Decuseară, care precizează că „mai devreme sau mai târziu companiile și utilizatorii individuali vor face trecerea la inkjet“.
Multifuncționale pentru SOHO
Totuși, clienții predilecți pentru imprimantele cu cerneală sunt, cel puțin deocamdată, consumatorii de retail și cei din companii mici (SOHO – small office, home office), în timp ce corporațiile și companiile de mari dimensiuni preferă în continuare tehnologia laser. O caracteristică a tuturor clienților este însă necesitatea eficientizării proceselor și, mai ales, a costurilor, după cum remarcă reprezentanții Brother. Producătorul japonez a adus în acest an două game laser, monocrom și color, destinate atât IMM-urilor, cât și zonei corporate.
„Ne dorim să creștem pe segmentul SMB (companii mici și mijlocii) și să ne diversificăm oferta corporate, atât în materie de printing cât și în domeniile adiacente (imprimare mobilă, scanare, servicii de optimizare a costurilor, flotei și securității)“, spune Monica Otlacan, șef reprezentanță Brother România, care precizează că mențin prezența și în zona utilizatorilor casnici și SOFO prin echipamente cu costuri reduse de exploatare, prin echipamente precum InkBanafit Plus, dar și laser monocrom Tonerbenefit. Cea din urmă gamă va fi lansată luna viitoare și va avea costuri mai reduse cu 50% decât echipamentele anterioare.
Compania a înregistrat o creștere a cotei de piață din sectorul de multifuncționale de la 10% în prima jumătate a anului trecut până la 20,8% în primul semestru al anului în curs. „Această creştere a asigurat trecerea de pe poziția patru în poziția a doua pe piață pentru astfel de echipamente. Pentru tot anul 2017 ne așteptăm la o dublare a cantităţii, respectiv a cotei de piață pe segmentul multifuncționalelor A4“, mai arată Monica Otlacan.
Un indicator prin care se poate observa și efectele pozitive ale creșterii economice generale este cel al prețului mediu achitat pentru o imprimantă. La Epson, acesta a urcat ușor în ultimii ani, ajungând la aproximativ 200 de euro, iar principalele caracteristici pentru un echipament este multifuncționalitatea (print, scan, copiator) și conectare wireless. A crescut și cererea pentru imprimante foto, care acum sunt utilizate preponderent de fotografii care astfel pot oferi poze pe hârtie din timpul evenimentului la care participă.
Închiriere, nu achiziție
La nivel corporate și companii mari, tendința principală este de închiriere a echipamentelor în detrimentul achiziționării. „În ultimii ani observăm o tendință din ce în ce mai accentuată de migrare a businessului de imprimare de tip tranzacțional către cel de tip contractual“, spune Mugur Pantaia, director HP Inc. România, care adaugă că există deja segmente de piață care au adoptat în totalitate modelul de tip contractual, cum este cel bancar. „Această migrare este susținută de câteva beneficii clare pentru client: cost fix lunar care include atât costul echipamentelor și cât costul consumabilelor și serviciilor atașate, contract pe perioadă determinată de trei, patru sau chiar cinci ani, iar la finalul contractului clientul poate opta pentru păstrarea echipamentelor sau pentru returnarea lor“, arată reprezentantul HP România.
Pentru a fructifica cât mai bine această tendință de piață, compania a anunțat de anul trecut inițierea procesului de achiziție a diviziei de printing a Samsung Electronics, proces care urmează a fi finalizat la nivel global până la sfârșitul acestui an. De asemenea, producătorul a lansat, în 2017, o gamă extinsă de 16 platforme noi de echipamente multifuncționale A3, prin care se urmărește creșterea businessului contractual și majorarea cotei de piață din segmentul de imprimare pe format A3.
Un alt „pariu cu viitorul“ pe care îl anunță HP este cel din domeniul imprimării industriale 3D, aflat încă la început de drum. Compania a lansat deja o soluție completă de imprimare industrială 3D bazată pe tehnologie proprie JetFusion și care este una dintre cele mai eficiente în costuri, viteză de imprimare și calitate din prezent. „Credem cu tărie că aceasta va fi următoarea „revoluție industrială“, revoluție pentru bazele căreia HP are deja parteneriate cu companii de renume din diferite industrii, precum Nike, BMW, Johnson & Johnson, Siemens, Autodesk, Henkel sau Deloitte“, spune Mugur Pantaia.
Vorbind despre viitor putem spune că sectorul de imprimare 3D va putea intra și în industrii total diferite de cele clasice (de imprimare a hârtiei sau a altor suporturi, precum țesături, lemn sau ceramică). Un exemplu este piața bio-printurilor, unde avem și o companie românească, Symme3D din Timișoara, care concurează cu nume precum BioBots din SUA și care pot produce la imprimantă țesuturi precum tumori canceroase, care astfel pot fi utilizate în cercetareamedicală fără riscul contaminării sau necrozării de culturi vii.
14 milioane de euro este valoarea estimată a pieței de print în prima jumătate a anului, conform raportului GfK Temax