Piața locală a producătorilor și retailerilor de mobilier pentru spații publice va atinge în acest an circa 185 milioane de euro, în timp ce profitul aferent va depăși 11 milioane de euro.
Aceste cifre, prezentate de Financial Trends, în baza unui raport preluat de Kinnarps România, pot fi comparate cu valoarea totală a întregii piețe de mobilier din România, care se situează la 2,1 miliarde de euro. Este mult? Este puțin?
Astăzi, viața la birou trece printr-o serie de schimbări majore. O cerință importantă a prezentului o reprezintă spațiile de lucru atractive și organizate, care promovează felul în care socializăm și lucrăm în echipă. Așa s-au dezvoltat afacerile care oferă soluții pentru spațiile de lucru, pe care le adaptează oricărui tip de activitate.
Potrivit Kinnarps România, auditarea spațiului necesar unei companii poate reduce suprafața sediului chiar și cu 30%. “Experiența internatională a arătat că prin efectuarea unui audit clienții au redus suprafața necesară, uneori chiar și cu 30%. În plus, a crescut nivelul de comunicare direct între colegi și a scăzut nivelul consumului de hârtie. Astfel s-a constatat că în multe cazuri s-au redus mail-urile între angajaţi cu peste 30%, aceștia preferând comunicarea directă – mai eficientă, iar consumul de hârtie a scăzut, de asemenea, cu până la 70% ca urmare a faptului că locurile în care aceasta era “depozitată” s-au diminuat”, explică Daniel Florescu, director general Kinnarps România, o companie suedeză de mobilier de birou și design interior, care estimează afaceri de 3 milioane de euro în 2016.