Piata RASDAQ alimenteaza conturile statului

Pentru FPS, aceasta este o adevarata performanta. Mai ales avand in vedere faptul ca cele doua milioane dolari au fost obtinute pentru patru Comcereal-uri de dimensiune medie. Cu alte cuvinte, statul a obtinut pe un Comcereal un pret echivalent cu cel pentru care a fost vanduta IMGB. Aceasta este, probabil, o dovada destul de convingatoare in favoarea privatizarilor pe piata de capital. Este adevarat ca procesul este destul de indelungat, iar preturile obtinute pe actiuni nu sunt nici pe departe

Pentru FPS, aceasta este o adevarata performanta. Mai ales avand in vedere faptul ca cele doua milioane dolari au fost obtinute pentru patru Comcereal-uri de dimensiune medie. Cu alte cuvinte, statul a obtinut pe un Comcereal un pret echivalent cu cel pentru care a fost vanduta IMGB.
Aceasta este, probabil, o dovada destul de convingatoare in favoarea privatizarilor pe piata de capital. Este adevarat ca procesul este destul de indelungat, iar preturile obtinute pe actiuni nu sunt nici pe departe bune. Astfel, pentru Comcereal Botosani pretul a fost de 1.500 lei pentru un titlu, la o valoare nominala de 25.000 lei. Acesta a fost cel mai mic raport intre pretul de vanzare si valoarea nominala. Toate preturile obtinute au fost mult mai mici decat valoarea nominala.
Trebuie mentionat aici faptul ca pe listele de asteptare se afla alte cateva zeci de companii, pentru care au fost evaluate ofertele si care asteapta incheierea perioadei de subscriere. Sfarsitul lunii ianuarie ar trebui sa aduca in buzunarele statului alte milioane bune de dolari, prin incheierea acestor oferte publice de vanzare.
In absenta unor astfel de raportari privind inchiderea ofertelor FPS si fara tranzactii speciale, piata extrabursiera nu reuseste sa depaseasca pragul de 15 miliarde lei ca valoare a tranzactiilor. Departe de a reusi sa atraga noi investitori, brokerii se intreaba ce atitudine ar trebui sa adopte fata de clientii straini, avand in vedere ultimele evolutii din societatea romaneasca. Cei foarte lucizi inteleg ca este un moment extrem de nefavorabil pentru a recomanda clientilor sa investeasca. Pe de o parte, regulile privind repatrierea investitiilor nu sunt inca clare, din moment ce vechile reglementari au fost abrogate in ideea ca va aparea o lege speciala pentru investitiile de portofoliu. Pe de alta parte, o tara guvernata de mineri si de sindicate este departe de a face strainii sa-si doreasca sa aduca bani aici.
Singurii care isi vad mai departe de treburi sunt oamenii de afaceri romani, care au vazut in piata de capital o oportunitate ce nu trebuie ratata. Este singurul loc unde pot dobandi companii intregi la un pret de nimic. Societatile particulare de constructii nu ezita sa inghita firmele de acelasi profil cotate pe RASDAQ, in timp ce comerciantii sau alti producatori cumpara societati ce pot fi folosite pentru spatiile de depozitare, de productie sau de desfacere.
O privire asupra listei cu actionari semnificativi, comunicata zilnic de catre autoritatile pietei, este suficienta pentru a demonstra acest lucru. Producatorul de produse zaharoase Excelent a raportat de curand ca detine peste 30% din actiunile societatii Fraga, societatea ce actioneaza in acelasi domeniu de activitate. Trustul de Instalatii Montaj Cluj are o pozitie semnificativa in societatea bistriteana cu acelasi profil, ACI. Nemilio Impex pare dispusa sa cumpere de la SIF Oltenia toate societatile de alimentatie publica pe care societatea de investitii la detine in portofoliu. Doua au fost transferate numai in ultima saptamana. Exemplele ar putea continua.
Persoanele fizice sunt si ele interesate in aceasta afacere. Un numar mare de Agromec-uri a trecut astfel in proprietatea unor persoane private, din care aproape zece in ultima saptamana.