Piaţa românească a serviciilor IT a înregistrat anul trecut o creştere de 30%, raportată în moneda americană, la 472,13 milioane dolari, în timp ce, raportat la moneda naţională, creşterea a fost de 34,8% conform unui studiu realizat de compania de analiză International Data Corporation (IDC). Concernul american Hewlett-Packard a fost, în 2008, principalul competitor, urmat de IBM, Siveco, S&T şi Intrarom. Integratorii de sisteme au ocupat cea mai mare parte din piaţa servi
Piaţa românească a serviciilor IT a înregistrat anul trecut o creştere de 30%, raportată în moneda americană, la 472,13 milioane dolari, în timp ce, raportat la moneda naţională, creşterea a fost de 34,8% conform unui studiu realizat de compania de analiză International Data Corporation (IDC).
Concernul american Hewlett-Packard a fost, în 2008, principalul competitor, urmat de IBM, Siveco, S&T şi Intrarom.
Integratorii de sisteme au ocupat cea mai mare parte din piaţa serviciilor IT din România, segment urmat de cel pentru suport hardware şi de cel pentru suport şi instalare de software. Segmentul outsourcing a ocupat, anul trecut, mai puţin de 7%, afirmă autorii studiului.
Verticala guvernamentală a fost cea mai mare în piaţă, fiind urmată de cea a utilităţilor, a telecomunicaţiilor şi a industriei producătoare.
IDC estimează o creştere medie anuală a pieţei serviciilor IT de 14,2%, pentru următorii cinci ani, urmând să ajungă la 915,45 milioane dolari, în 2013.
SURSA: Mediafax