Piața de birouri a atras o bună parte din investiții, București și Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice orașe, cu aproape 90% din volumul tranzacționat.
„Cifrele pentru primele nouă luni arată că România este cea mai competitivă țară din Europa Centrală și de Est. Spre exemplu, pe sectorul de birouri, yield-ul este de 7%, în timp ce valoarea chiriilor este la un nivel de 18,5 euro/mp/lună. România atrage tot mai mult atenția unor noi investitori, care doresc să intre pe piața locală, precum și nume noi pe piața de închirieri de spații de birouri, ceea ce ne face încrezători cu privire la potențialul pieței imobiliare în 2020”, a spus Daniela Boca, Head of Research, CBRE România.
În primele nouă luni România a atras un volum de investiții în valoare de 585 milioane de euro, dintre care 60% au fost în București, 29% în Cluj-Napoca și 11% în alte orașe. Pentru trimestrul al treilea, volumul de investiții este estimat să crească cu 42%, având posibilitatea de a atinge pragul de 1 miliard de euro în cazul în care tranzacțiile aflate în desfășurare în prezent vor fi semnate.
„Clădirile de birouri vor continua să atragă investiții majore în următoarele 12-18 luni, având în vedere că există pe piața din România mai multe produse finalizate sau aflate în dezvoltare, în portofoliul unor dezvoltatori a căror strategie este dezvoltarea și închirierea, urmate de un exit. În același timp, remarcăm un interes în creștere pentru sectorul industrial, unde, spre exemplu, produsele de tip sale & lease back pot contribui la tranzacțiille din acest sector”, a spus Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE România.