Studiul Salary Survey realizat de PwC România pentru Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România arată cum au evoluat salariile nete ale angajaţilor din industria de publicitate.
Salariile nete ale angajaţilor care activează în industria publicităţii din România au crescut, în medie, cu 3%, în 2019, faţă de valoarea consemnată în anul anterior, reiese din studiul Salary Survey realizat de PwC România pentru Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR).
Conform datelor centralizate în cercetare şi care citează cifre ale Media Fact Book 2019, piaţa românească de publicitate s-a majorat cu 10%, în acest an comparativ cu 2018. Totuşi, valoarea netă în euro a investiţiilor în publicitate corespunzătoare anului 2018 nu a atins încă nivelul record din 2008, acest moment fiind estimat de jucătorii din industrie abia în 2021.
Pe departamente, cel de media a beneficiat de cea mai mare majorare salarială, respectiv de 5,6%, urmat de cel de creaţie (+4%) şi digital (+2,5%).
În ceea ce priveşte remunerarea pe criterii de gen, industria de publicitate se bucură de una dintre cele mai echilibrate balanţe, neexistând practic diferenţe de remunerare în majoritatea ariilor industriei. Printre putinele excepţii de la acest echilibru al veniturilor se află poziţiile de management, unde studiul relevă o diferenţă pozitivă de aproximativ 5% în favoarea managerilor femei.
Salary Survey este un studiu care urmăreşte evoluţia remuneraţiilor de pe piaţa locală de publicitate, fiind realizat de UAPR o dată la doi ani, în colaborare cu PwC România. Studiul îşi propune să ofere o imagine clară şi transparentă a nivelurilor salariale a tuturor poziţiilor importante din industria de publicitate.
PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.