Acordul dintre Uniunea Europeană şi SUA referitor la produsele ecologice agro-alimentare deschide piaţa şi reduce birocraţia impusă de certificare, a spus comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.
“Acordul cu SUA este negociat de câţiva ani de zile, a fost o perioadă în stand-by şi l-am reactivat în 2010 după ce am preluat acest portofoliu. Anul trecut, când am fost în Statele Unite a fost unul dintre punctele importante pe agendă. Mă bucur că am reusit să finalizăm această negociere la sfârşitul anului trecut. Prin acest acord există practic, în momentul de faţă, o piaţă deschisă între UE şi SUA pentru produsele ecologice care pot circula liber şi fără o dublă birocraţie în certificarea lor”, a spus comisarul european.
Urmare a acordului, un produs ecologic certificat în România de un organism din ţară va putea fi exportat direct în SUA şi va putea folosi logo-ul produselor ecologice din SUA, “fără să aibă nevoie şi de o altă certificare din partea unui organism de ceritificare American”.
“Se deschide piaţa şi se reduce birocraţia pentru produsele ecologice exportate”, a subliniat Cioloş.
Acordul dintre Uniunea Europeană şi SUA a fost semnat miercuri, la Nurenberg, la târgul de agricultură ecologică unde a participat secretarul american adjunct pe agricultură.
Produsele ecologice certificate în UE sau SUA vor putea fi comercializate, începând cu 1 iunie 2012, în oricare dintre aceste două regiuni, într-o piaţă de aproximativ 40 miliarde de euro şi cu potenţial de creştere anuală.
În prezent, România exportă majoritatea produselor sale ecologice sub formă de materie primă, respectiv cereale, miere, ulei, produse oleaginoase, fructe, în proporţie de peste 90%, către ţări din Europa, acolo unde sunt procesate pentru a fi comercializate ca produs finit.
Exporturile României de produse ecologice din 2010 au depăşit 150.000 tone şi au atins un total de 150 milioane euro. Pentru 2011, estimările organizaţiei Bio România indică exporturi de 200 milioane euro.