“Domeniul producției de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii a prins avânt în România datorită forței de muncă încă ieftine la nivelul U.E. Migrarea forței de muncă către țările vest europene, în căutarea de venituri mai consistente, dar și orice amânare a dezvoltării infrastructurii rutiere din România, pun investitorii în fața unei decizii complicate: continui aici sau reloc infrastructura către o zonă mai fezabilă”, explică evoluția sectorului Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

La finalul anului 2015, la nivel național, județul Bihor avea cel mai mare număr de angajați în domeniul îmbrăcămintei, încălțămintei și textilelor, peste 18.000 de persoane. Odată cu pierderea a peste 2.300 de angajați, acesta a fost detronat de București, unde însă multe companii au doar sediile sociale și raportează angajații. Alt județ cu o reducere drastică a numărului de locuri de muncă este Covasna, cu peste 1.200 de angajați care nu au mai lucrat în anul 2016 în acest domeniu.

Scad profiturile, cresc veniturile

Profiturile generate de domeniu au scăzut în anul 2016 comparativ cu anul 2015 cu aproape 5%, de la 811 milioane lei la 785 milioane lei. Creșterea costurilor cu forța de muncă și a costului cu energia pot fi cauze pentru ușoara scădere a profiturilor .

În aceste circumstanțe cele mai mari profituri sunt obținute de  companiile care activează în Municipiul București (160 milioane lei), urmate de cele din județul Bihor (80 milioane lei),Vrancea, Botoșani și Arad (toate cu aproximativ 50 milioane lei). În cazul companiilor din București există un număr de infrastructuri de producție care au doar sediul social aici, locația efectivă regăsindu-se în alt județ.

Dacă în cazul numărului de  angajați și al profiturilor generate, anul 2016 a adus scăderi, veniturile totale ale întregului domeniu au crescut cu aproape 5%, de la 14,7 miliarde lei la peste 15,4 miliarde lei. Cum era de așteptat, cele mai mari venituri se înregistrează în București – 1,6 miliarde lei și în județul Bihor – 1,5 miliarde lei. Alte județe cu venituri importante sunt Timiș – 987 milioane lei, Arad – 780 milioane lei și Vrancea – 711 milioane lei.

 

Riscuri mari de neplată

O treime din companiile active din domeniul îmbrăcămintei, încălțămintei și accesoriilor întârzie plata datoriilor pe termen scurt cu peste 360 de zile, semnalează studiul Creditinfo.

Alte 28% dintre companii își plătesc datoriile în intervale cuprinse între 3 luni și 1 an și doar  40% dintre companiile din acest domeniu au capacitatea de a-și plăti datoriile în intervale mai scurte de 90 de zile. În concluzie, în domeniul producției din categoria îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, doar 2 din 5 clienți au capacitatea de a și plăti furnizorii la termen.

“Dacă ai clienți/parteneri din acest domeniu ai șanse de peste 32% să ai întârzieri la plată de peste 360 de zile. S-ar putea să fii norocos și acel client să nu fie unul foarte important pentru afacerea ta, dar ești dispus să te bazezi pe noroc când vine vorba de recuperarea datoriilor și fluxul de numerar?”, se întreabă Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

Situația este cu atât mai interesantă cu cât nu mai puțin de 40% dintre companiile din acest domeniu au un risc ridicat de intrare în insolvență, urmând a-și lăsa furnizorii cu buza umflată și buzunarul (contul) gol. Practic, pe lângă riscul ca o datorie să fie achitată într-un interval mai mare de 360 de zile, există riscul ca aceasta să mai poată fi recuperată doar ca urmare a unui proces de insolvență.

„Pe măsură ce timpul trece, șansele de recuperare a unei datorii scad, iar intrarea în insolventă a clientului respectiv (de la care ai de recuperat acea datorie) adaugă atât timp cât și costuri suplimentare”, mai explică Aurimas Kacinskas.

Indicatorii de performanța financiară arată mult mai bine în cazul  companiilor care pot fi certificate Strongest in Romania. Astfel, o  companie care activează în domeniul îmbrăcămintei, încălțămintei și a accesoriilor eligibilă pentru certificarea oferită de Creditinfo are o viteză medie de plată a datoriilor de peste 2 ori mai bună decât cea a unei companii care nu poate obține această certificare (78 de zile față de peste 180).  În același timp, profitabilitatea companiilor eligibile pentru certificarea Strongest in Romania este de peste 2 ori mai mare decât cea a celor neeligibile (10,5%, față de doar 4,5%).