Datele despre şomajul din Statele Unite, deşi favorabile dolarului, nu au reuşit să îi imprime acestuia o continuare a trendului crescător. Economia americană a creat, în luna septembrie, 110.000 de noi locuri de muncă, peste estimările analiştilor, care indicau o cifră de numai 100.000, iar rata şomajului a crescut la 4,7%, în linie cu estimările.

Însă, surpriza a fost oferită de revizuirea datelor aferente lunii august. BLS (Bureau of Labor Statistics) a anunţat că, în luna august, economia americană a creat 89.000 de noi locuri de muncă, faţă de o reducere a acestora cu 4.000, aşa cum anunţase iniţial.

72-7203-3.jpgCu toate acestea, terenul câştigat de dolar imediat după publicarea datelor de mai sus a fost pierdut în numai câteva ore. Dacă în momentul anunţului cotaţia EUR/USD se tranzacţiona în jurul valorii de 1,4130, aceasta a atins apoi un minim la 1,4030, însă până la finalul sesiunii de tranzacţionare a revenit la 1,4136.

Motivaţia acestei mişcări „pe dos“? Faptul că economia americană a dat un semnal clar că nu este puternic afectată de criza din sectorul pieţelor de credit arată că nici economiile europene sau asiatice nu vor avea de suferit. Cu alte cuvinte, s-a dat undă verde pentru investitorii în carry-trades. Ca urmare euro, lira sterlină, dolarul canadian, australian şi cel neozeelandez, toate purtătoare de dobândă mare sau pe un trend estimat de creştere, au înregistrat creşteri în faţa dolarului american.

Nici publicarea minutelor şedinţei FED nu a reuşit să schimbe climatul defavorabil în care „se scaldă“ dolarul. Oficialii s-au păstrat destul de circumspecţi în privinţa viitorului economiei americane şi al inflaţiei, ceea ce nu exclude posibilitatea pentru încă o reducere a dobânzii de referinţă la dolar până la finele anului.
De aceea este posibil ca, în lunile ce urmează, dolarul să atingă un nou minim istoric în raport cu euro. 

Sursa: www.wbs.ro