Am mentionat atunci si doua din argumentele “pro”: declaratiile oficialilor FED, precum si o schimbare in sentimentul investitorilor. Contraargumentele trebuie privite dintr-o alta perspectiva: acum cateva saptamani, JC Trichet a surprins pietele prin afirmatiile din care reiesea ca BCE nu va ridica dobanda in mai, ci abia in iunie.



Poate ca, desi datele economice ar justifica o crestere de dobanda, domnia sa (vazand la vremea aceea o apreciere la 1,2300 a EUR/USD) a dorit sa “calmeze” putin trendul de crestere a monedei unice. Dat fiind faptul ca Europa este extrem de dependenta de exporturi, o cotatie ce se apropie de 1,2500 sau 1,3000 ar putea frana din nou cresterea economica a batranului continent. Pentru BCE, cel mai avantajos ar fi sa poata continua ridicarea dobanzii in pasi mici si rari, cu o frecventa trimestriala, cu conditia ca EUR/USD sa ramana sub 1,2000 (sau cel putin nu cu mult peste). Pe de alta parte, si pentru FED ar fi convenabila o scadere a dolarului pentru a face exporturile mai competitive, ajutand astfel la mentinerea cresterii economice si pentru a echilibra balanta de plati a Statelor Unite.



Cu siguranta ca un dolar “tare” nu este pe placul FED si nici pe placul administratiei Bush. Chiar si numai presiunile constante asupra Chinei in vederea reevaluarii yuan-ului se constituie intr-o dovada in acest sens. In plus, recentele declaratii facute de Bernanke, “ o depreciere rapida si puternica a dolarului nu va atrage neaparat probleme in pietele financiare”, ar putea pregati pietele financiare pentru cazul in care acest scenariu se va dovedi realitate. Rezulta ca ambelor banci centrale le convine o moneda slaba. In ultimele saptamani am asistat, de ambele parti ale Oceanului, la un limbaj care nu sugereaza intentii de ridicare accelerata a dobanzii, ba chiar dimpotriva. S-ar putea ca aceasta sa fie tactica adoptata si de BCE si de FED: sa previna intarirea monedei respective.



Insa acest joc se poate dovedi extrem de riscant, pentru ca piata nu iarta niciodata pacalelile, chiar spuse sub umbrela transparentei. Inflatia, cu atat mai putin. S-ar putea ca acest joc sa nu dureze mult, pentru ca spatiul de manevra al BCE este mult mai redus. Este posibila o mini-corectie a cotatiei EUR/USD pe termen scurt, adica un “profit-taking”, dar asta nu va schimba trendul de crestere pe termen mediu si lung. Raspunsul la intrebarea din titlu este: Da.



sursa: www.wbs.ro