Din minutele sedintei FED de la inceputul lunii noiembrie, am putut vedea ca oficialii bancii isi pun problema schimbarii declaratiei oficiale, adica a acelei celebre fraze: “policy accommodation can be removed at a pace that is likely to be measured”, care a fost introdusa acum mai bine de un an si jumatate. Ce e “policy accomodation”?



O politica monetara a bancii centrale care mentine dobanda oficiala la un nivel redus fata de inflatie, pentru a stimula la maximum cresterea economica. Pe masura ce economia se reface si inflatia creste, aceasta politica nu isi mai are sensul.
O parte dintre investitori se asteptau deja ca aceasta schimbare sa se produca la sedinta din 13 decembrie, si FED sa anunte ca ciclul ridicarilor de dobanda se apropie de final, prin renuntarea la sintagma “measured pace” din declaratie. Adica acei pasi moderati de ridicare a dobanzii cu 0,25% nu vor mai avea loc in viitor. De aceea, investitorii au impins cotatia EUR/USD peste 1,1900 deja dinaintea sedintei. Personal am fost putin circumspect cu privire la acest nivel, pentru ca nu estimam o schimbare majora a declaratiei oficiale.



FED nu are obiceiul sa anunte o schimbare de politica monetara abia in ultimul moment si, in plus, inflatia prognozata nu justifica un nivel al dobanzii de numai 4%. sedinta FED mi-a dat dreptate, dar numai partial. A avut loc o schimbare, dar este inca prematur sa vedem daca a fost majora sau nu. Dobanda a fost crescuta la 4,25%, “policy accomodation” a disparut din mesaj, dar Comitetul Federal considera ca inca mai exista riscul unei presiuni sporite asupra inflatiei, mai ales datorita pretului ridicat al energiei si, in final, in loc de celebra fraza mentionata mai sus, FED a introdus o alta, prin care avertizeaza pietele financiare ca, pentru a tine in frau inflatia, exista posibilitatea ca dobanda la dolar sa mai creasca, tot prin acei pasi masurati.




Practic, este cam acelasi lucru, dar exprimat altfel. Estimarile raman aceleasi: 4,5% in ianuarie, dar sansele pentru 4,75% pana la primavara au scazut intrucatva. Tactica “cumpara pe zvon, vinde pe confirmare” nu s-a concretizat in acest caz, cotatia EUR/USD crescand si mai mult, peste 1,2000, in asteptarea datelor despre deficitul comercial. Acesta a inregistrat nu nou record istoric: 68,89 miliarde de dolari. Cursul a trecut pentru putin timp peste 1,2050, ca apoi sa inchida sesiunea de tranzactionare la 1,2002, in crestere cu 2,41% fata de saptamana trecuta. Saptamana viitoare vom continua cu detalii si vom face prognoza pentru finalul de an.
.