Edilul a declarat că investiția făcută în zonă a fost absolut necesară. Aceasta asigură accesul către o punte pietonală modernă și accesibilă pentru toți.
„Acelea erau pur și simplu, oamenii se împiedicau în ele. Vedeam oameni pășind peste. Cum este acolo șina, așa era și aici, era pur și simplu, nu era amenajat deloc ca pentru a trece oamenii.
Și pentru că vrem să împrietenim orașul și să-l facem accesibil pentru toți, am considerat că aici se justifică această investiție care astăzi e una care să asigure accesul către o punte pietonală modernă și accesibilă, de asemenea, tuturor”, a transmis primarul.
Importanța Punții Ștrand pentru cetățenii din Piatra Neamț
Acesta a spus că Puntea Ștrand reprezintă una dintre principalele căi de acces pe care le au oamenii către Ștrandul Tineretului.
Andrei Carabelea a spus că zona nu mai este atât de frecventată de trenuri. Aici, circulă cam două pe zi. În această zonă, trenurile merg cu o viteză redusă, mai ales că gară este în proximitatea zonei. De asemenea, aici, sunt semnale prin care oamenii sunt avertizați atunci când vor să treacă.
De asemenea, primarul a spus că această punte a fost un adevărat of pentru cetățeni, mai ales că era un traseu cu destul de multe obstacole. Puntea respectivă era depășită. Ba mai mult, aici nu au fost făcute nici măcar lucrările minime de mentenanță. În prezent, situația s-a schimbat.
„Astăzi avem o punte modernă și sigură pentru pietreni, asigurând accesul între cel puțin jumătate din oraș și un obiectiv important, Ștrandul Tineretului, locuri de joacă, zone de agrement pentru tineri”, a declarat Andrei Carabelea.
Cum arăta înainte Puntea Ștrand?
Înainte oamenii trebuiau să treacă pe niște scânduri de lemn ce putrezeau în fiecare an. Acestea trebuiau înlocuite, iar aspectul oferit era unul destul de degradat. Puntea era ruginită, iar zonele de intrare și de o parte și de cealaltă erau greu accesibile, scrie infofinanciar.ro.
„Acum vom avea și de o parte și de cealaltă rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, pentru iubitorii de biciclete. Era degradată și era nesigură. În primele luni de mandat am solicitat expertizarea tehnică a tuturor punților pietonale și a podurilor care nu fuseseră expertizate din oraș”, a declarat primarul din Piatra Neamț.
Puntea reprezenta un adevărat pericol. Atunci când se aflau mai multe persoane pe punte și aveau de mers în aceeași direcție, puntea devenea un pericol iminent.
„Fenomenul de rezonanță metalică. Adică se putea prăbuși oricând. Puntea era extrem de nesigură și a fost necesară închiderea punții pe perioada lucrărilor de modernizare”, a transmis primarul.