După mulţi ani în care piaţa de capital era un subiect abordat doar de iniţiaţi, firmele din domeniu au început, încet-încet, să caute clienţi într-o masă din ce în ce mai mare de oameni.

Oferta publică a Transgaz, de la sfârşitul anului trecut, a stârnit interesul unui public din cele mai variate categorii, de la şoferi de taxi la poliţişti de circulaţie, mai puţin obişnuiţi până acum cu tranzacţiile bursiere. Transgaz a arătat că apetitul românilor pentru investiţii bursiere nu este încă valorificat la maximum, având în vedere că numărul subscriitorilor a fost mai mare decât cel al investitorilor activi de la bursă.

Pe acest lucru mizează şi cele două burse, cea de la Bucureşti şi cea de la Sibiu, atunci când îşi fac planuri de lansare de noi campanii de promovare, adresate publicului larg, în acest an.

Pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), campania din acest an va fi cea de-a doua, după cea desfăşurată între 24 noiembrie şi 21 decembrie 2007. Decizia de a intensifica promovarea printr-o campanie publicitară a venit în urma unui sondaj realizat de BVB, din care a reieşit că populaţia cunoaşte puţin activitatea Bursei.

Aşa cum s-a văzut şi din clipurile publicitare, publicul-ţintă al campaniei au fost tinerii. „Foarte schematic, portretul robot al acestuia ar fi: tineri cu vârste între 27 şi 35-40 de ani, educaţie superioară, venituri medii spre superioare, preponderent bărbaţi“, explică Adrian Ţulucă, directorul executiv al agenţiei de media Propaganda, cea cu care colaborează Bursa. „Efectele imediate ale campaniei au fost vizibile în traficul crescut generat de site-ul BVB şi în gradul de interes şi apreciere de care s-a bucurat la nivelul comunităţii pieţei de capital, dar şi al investitorilor“, spune Ţulucă. Promovarea în 2007 s-a realizat prin intermediul TVR1, TVR2, Antena 3 şi Realitatea TV. Potrivit lui Adrian Ţulucă, mediile de comunicare ce vor fi utilizate în 2008 sunt televiziunea, internetul şi posibil şi panouri cu informaţii bursiere.

Nici Bursa de la Sibiu (BMFMS) nu intenţionează să se lase mai prejos. Reprezentanţii instituţiei anunţă pentru acest an o campanie de promovare a produselor şi serviciilor oferite, adresată actualilor şi potenţialilor investitori de pe piaţa spot, în perspectiva lansării acesteia la Sibiu.

Şi BMFMS a mai avut experienţe de acest fel, însă de mai mici dimensiuni. Anul trecut, cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, bursa sibiană a difuzat 70 de promo-uri pe parcursul a zece zile pe postul The Money Channel, partenerul instituţiei la acel eveniment. „Campania a mai inclus evenimentul aniversar în sine, organizat de BMFMS în data de 28 iunie 2007, pe parcursul său desfăşurându-se o conferinţă de presă, seminarul «10 ani de piaţă futures» şi un dineu oficial“, spune Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Bursei din Sibiu. Dacă Bursele se axează mai mult pe campanii de conştientizare, societăţile de brokeraj pun un accent mai mare pe promovarea serviciilor şi produselor proprii. „Considerăm că în primul rând trebuie promovate informaţiile despre investiţiile la Bursă, pentru ca acest domeniu să fie înţeles mai bine şi să fie mai uşor accesibil publicului. Fiecare societate de brokeraj este însă interesată să îşi facă cunoscute şi atuurile“, consideră Emanuela Bodaş, director comercial al Estinvest. În 2008, societatea de brokeraj şi-a dublat bugetul alocat promovării, comparativ  cu 2007.

Că este vorba de campanii de conştientizare sau de promovare a mărcii, canalele de comunicare sunt asemănătoare: presa scrisă economică, internet, târguri şi conferinţe şi, mai recent, televiziunea.

Deşi se conturează tendinţa de a apela tot mai mult la agenţii de publicitate specializate, cele mai multe societăţi preferă să îşi gândească strategia de promovare singure. „Cunoaşterea mediului intern şi extern al companiei este esenţială atunci când vrei să comunici corect mesajele tale publicului-ţintă, şi cine o poate face mai bine decât un jucător activ, care este permanent conectat la evenimentele din piaţă“, spune Corina State, director de marketing al Vanguard.

PUBLIC-ŢINTĂ

1.000 de euro sunt veniturile aproximative ale persoanelor ţintite de campania de publicitate a Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Oanei Năstase, Communication Counselor la Bursa de Valori Bucureşti.

Mândrie

70 de promo-uri au fost difuzate pentru promovarea Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu, cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a instituţiei.