Orice analiză privind evoluţia şi dinamica unei pieţe se bazează pe statistici oficiale. Statistici care nu există în cazul pieţei de carte. Doar estimări. Acest lucru spune multe despre modul în care funcţionează industria editorială românească. Din estimările Asociaţiei Editorilor din România (AER), de exemplu, rezultă că avem 2.500 de edituri, dintre care 400 active, iar cifra de afaceri a industriei româneşti de carte a fost, anul trecut, de aproximativ 40 de mi
Orice analiză privind evoluţia şi dinamica unei pieţe se bazează pe statistici oficiale. Statistici care nu există în cazul pieţei de carte. Doar estimări. Acest lucru spune multe despre modul în care funcţionează industria editorială românească.
Din estimările Asociaţiei Editorilor din România (AER), de exemplu, rezultă că avem 2.500 de edituri, dintre care 400 active, iar cifra de afaceri a industriei româneşti de carte a fost, anul trecut, de aproximativ 40 de milioane de euro. Tot anul trecut, au existat 13.000 de cereri de ISBN (International Standard Book Number), adică titluri – editări noi sau reeditări -, iar tirajul mediu a fost de circa 1.500 de exemplare.
Precizăm că aceste cifre suportă modificări serioase, de la un interlocutor la altul: numărul editurilor este fie mai mare, fie mai mic, cel al tirajelor, la fel, iar volumul pieţei, după unii, este dublu. Cu toţii, însă, ne-au furnizat un răspuns standard: nu există statistici oficiale, nu se pot avansa cifre exacte, nu există o centralizare a vânzărilor la nivel naţional. Există topul reţelei Diverta, în cel mai bun caz, dar Diverta nu vinde preponderent carte.
Şi părerile despre evoluţia pieţei sunt extrem de diferite. Silviu Săndulescu, director de marketing la Editura Niculescu, o consideră una dintre cele mai concurenţiale pieţe din România, afirmaţie bazată pe argumente precum: foarte mulţi jucători, dintre care 20 – 30 sunt de nivel mediu şi mare, ofertă bogată, calitate din ce în ce mai crescută a titlurilor şi a tiparului. O piaţă care a cunoscut o creştere constantă – tendinţă ce pare că se va menţine şi în următorii ani -, aflată în plin proces de recuperare a decalajului existent, atât faţă de pieţele vecine, cât şi faţă de cele occidentale.
Pe de altă parte, Mihail Penescu, preşedintele Grupului Editorial All şi preşedinte al Uniunii Editorilor din România (UER), pune următorul diagnostic: piaţa românească, în general, este haotică şi imprevizibilă, iar industria cărţii nu face decât să îşi suprapună caracterul specific foarte complex peste un haos fundamental care caracterizează încă economia noastră.
„Ar fi multe de spus: despre asociaţiile de editori, despre lipsa oricărei informaţii statistice profesionale despre piaţă, despre atitudinea autorităţilor, despre legislaţia proastă – cel mai mare TVA la carte din UE – şi multe altele. Uneori, mă gândesc să scriu o carte. Dar ce să faci cu încă una, cine s-o mai citească?“, întreabă retoric Mihail Penescu.
Referitor la publicul cititor, Călin Vlasie, directorul general al Editurii Paralela 45, face următorul comentariu: „Într-o ţară în care învăţământul este perpetuu haotic, nivelul de trai scăzut, nici interesul pentru carte nu poate fi stimulat. Tot mai puţini oameni cumpără cărţi, lectura, ca act intelectual, a devenit un lux sau poate fi un moft. Am impresia că acest uriaş mecanism se mişcă în gol în România. De aceea, investiţiile în piaţa de carte sunt încă rare şi departe de a fi comparabile cu cele din ţările europene.“
Pe de altă parte, Roxana Petrescu, PR manager al Grupului Editorial Corint, afirmă că „interesul oamenilor pentru cărţi bune de ultimă oră face ca editurile mari să intre într-o concurenţă cât se poate de constructivă. Aşadar, nu ne putem plânge că nu există cerere, rămâne ca şi oferta să vină în întâmpinarea cititorilor. Diferenţa dintre piaţa românească de carte şi celelalte pieţe din UE este până la urmă normală. Practic, nu le putem compara, în primul rând din cauza diferenţelor de venit. Asta nu înseamnă că românii au o atitudine negativă în ceea ce priveşte lectura“, este de părere Roxana Petrescu.
„Nivelul redus al consumului de carte de la noi poate fi explicat numai parţial prin veniturile mici“, vine replica agentului literar Simona Kessler. „După 17 ani de piaţă liberă, numărul librăriilor este încă mic, iar atmosfera din librăriile noastre, cu mici excepţii, nici nu suferă comparaţie cu cea din ţările Uniunii. La Budapesta sau Praga, fără a mai discuta de Paris sau Londra, diferenţa devine strigătoare, de la modul cum se aranjează vitrinele şi cărţile în raft, până la modul în care se poartă librarul cu cititorii: nu numai că ştie ce vinde, dar ştie şi să recomande“, accentuează Simona Kessler.
În aceeaşi ordine de idei, se impune constatarea lui Mihail Penescu: fie nu ştim să vindem carte, fie nu avem destui bani pentru investiţiile minime, fie se câştigă mai bine din chirii. Există şi excepţii, puţine şi curajoase. Dezvoltarea pieţei de carte depinde însă în proporţie covârşitoare de distribuţie. Iar dacă nu ştim să atragem cititorii, produse extraordinare riscă să rămână în depozite.
Bugete modeste pentru promovare
„A spune că promovarea unui titlu nou este lipsită de importanţă sau are o importanţă secundară, ar însemna să contrazic nişte principii elementare de marketing“, afirmă Oana Boca, director de imagine la Editura Polirom. „Când vine vorba de promovare, prima dilemă a editorului este că aceasta costă, trebuie inclusă în bugetul cărţilor şi, implicit, în preţ. În ultimii ani, însă, tot mai multe edituri au decis să-şi dezvolte un departament de marketing şi promovare.“
Investiţiile în publicitatea de carte şi în consolidarea brandurilor din portofoliu au crescut, într-adevăr, în ultimii ani, cel puţin în cazul editurilor majore. Totuşi, nu se poate vorbi încă despre strategii coerente pentru întregul program editorial, ci de campanii punctuale pe titlu.
În prezent, piaţa de carte se confruntă şi cu o acută criză de personal competent: redactori, secretari de redacţie, şefi de departamente etc. Oferta fiind extrem de slabă, s-a ajuns la soluţia, nu întotdeauna fericită, a trainingului şi specializării la locul de muncă.