Scăderea dolarului a continuat şi în această săptămână, el ajungând la cea mai scăzută valoare faţă de euro din ultimii doi ani şi patru luni, dar şi din ultimii 26 de ani faţă de lira sterlină. Cotaţia GBP/USD a înregistrat un maxim faţă de dolar la 2,0133 în sesiunea din 18 aprilie. De această dată, dolarul nu a scăzut ca urmare a unor ştiri sau date macroeconomice din Statele Unite, ci în special ca urmare a celor din spaţiul european. Câştigurile salariale d
Scăderea dolarului a continuat şi în această săptămână, el ajungând la cea mai scăzută valoare faţă de euro din ultimii doi ani şi patru luni, dar şi din ultimii 26 de ani faţă de lira sterlină.
Cotaţia GBP/USD a înregistrat un maxim faţă de dolar la 2,0133 în sesiunea din 18 aprilie. De această dată, dolarul nu a scăzut ca urmare a unor ştiri sau date macroeconomice din Statele Unite, ci în special ca urmare a celor din spaţiul european. Câştigurile salariale din Marea Britanie au înregistrat o creştere de 4,6% în ultimul trimestru, cea mai mare din ultimii trei ani, iar indicele preţurilor de consum a crescut cu 3,1% în martie (faţă de 2,8% estimări). Motive suficiente pentru a putea spune că inflaţia nu este nici pe departe o problemă rezolvată. Mai mult, minutele celei mai recente şedinţe a Băncii Angliei au arătat că doi dintre cei nouă membri au votat în favoarea ridicării dobânzii pentru lira sterlină la 5,5%, de la 5,25%, cât este în prezent.
Euro a crescut faţă de dolar la 1,3619, la mai puţin de jumătate de figură (o figură = 100 pips = un cent/euro) de maximul istoric înregistrat la sfârşitul anului 2004. Viteza de creştere economică a zonei europene, precum şi indicaţiile date de BCE în sensul creşterii dobânzii, s-au constituit într-un avantaj net al euro faţă de dolar.
Din toate aceste motive, dar şi pentru că membrii G7, la recenta întâlnire, nu şi-au mai exprimat la fel de puternic îngrijorarea faţă de carry-trades, a rezultat o creştere semnificativă a monedelor purtătoare de dobândă mare, în detrimentul dolarului.
Dacă lira sterlină a depăşit deja 2,0000, prag psihologic faţă de dolar, noul record istoric al euro faţă de dolar este din ce în ce mai aproape. N-ar fi exclus ca despre asta să scriu în articolul de săptămâna viitoare…
SURSA: www.wbs.ro