Două au fost evenimentele macroeconomice importante ale acestei săptămâni: datele despre şomajul din Statele Unite şi şedinţa Federal Reserve. La o zi după ce Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a luat pieţele financiare prin surprindere reiterând, la o conferinţă de presă neprogramată iniţial, celebra sintagma cu „vigilenţa puternică“, trendul de recuperare a monedei euro faţă de dolar a continuat odată cu publicarea datelor despre şomajul din SUA. Acestea au arătat că economia a creat 92.000 de noi locuri de muncă în iulie, în timp ce rata şomajului a crescut la 4,6%. Estimările din piaţă indicau o cifră de 130.000, respectiv 4,5%. Pieţele nu au fost luate prin surprindere, datorită raportului ADP, publicat cu două zile înainte, care a arătat că în sectorul privat s-au creat numai 48.000 de locuri de muncă, mai puţin de jumătate faţă de estimări. Ca urmare, euro a crescut în continuare faţă de dolar, cotaţia EUR/USD închizând sesiunea din 3 august la 1,3773.

Şedinţa Federal Reserve ne-a oferit, de asemenea, surprize. Însă, de această dată, ele au fost pozitive. Oficialii Fed au lăsat dobânda la dolar neschimbată, la 5,25%, exact aşa cum erau şi aşteptările din piaţă. Însă, din declaraţia oficială extragem faptul că Fed, chiar dacă problemele pieţelor de credit ipotecar sub-prime vor continua, nu vede o răspândire a acestui fenomen în întreaga economie. În plus, Federal Reserve estimează că economia americană îşi va păstra ritmul de creştere moderată şi în trimestrele următoare. Ca urmare a acestei declaraţii pozitive, fenomenul de risk-aversion s-a diminuat şi a renăscut apetitul pentru carry-trades, astfel încât yenul japonez a pierdut teren în faţa dolarului, tranzacţionându-se la închiderea şedinţei din 8 august la 119,65, în timp ce euro a crescut la 1,3796 faţă de dolar.
 

Sursa: www.wbs.ro
58-5237-34_liviumoldovan_mb2.jpg