Cu o valoare a producţiei de 12 mld. euro (după estimările ministrului în domeniu), agricultura poate recupera din pierderile suferite anii anteriori, când a reuşit să reprezinte doar 6% din PIB. „Anul acesta, ponderea agriculturii în PIB va fi în jurul a 8% după calculele noastre, valoarea producţiei depăşind 10 mld. euro“, este de părere Culiţă Tărâţă, cel care administrează cea mai mare suprafaţă agricolă a ţării, Insula Mare a Brăilei.
Specialiştii spun că o creştere a contribuţiei sectorului agricol la formarea PIB este normală, fiind un an foarte bun pentru agricultura românească. „Contribuţia agriculturii în acest an va fi cu 0,9%-1% în plus faţă de media anilor trecuţi. Estimările din ultima perioadă privind o contribuţie de 12% mi se par exagerate, pentru că evaziunea fiscală nu a fost încă eliminată, iar din punctul de vedere al infrastructurii de valorificare a producţiei agricole, România nu este pregătită să facă faţă. Producţia este bună, dar aceasta nu va însemna neapărat o contribuţie foarte mare a agriculturii în PIB“, a spus analistul economic Mircea Coşea.
El a mai arătat că o contribuţie mai importantă nu se poate obţine şi din cauza autorităţilor, care s-au arătat surprinse de producţia mare de anul acesta. „Declarându-se surprinşi de cantităţile obţinute, este clar că nu sunt pregătiţi să facă faţă situaţiei, şi de aceea este mai greu ca agricultura să reuşească să contribuie pe măsura rezultatelor din teren“, este de părere Coşea.
Tabără nu vrea ca agricultura să aibă o contribuţie prea mare în PIB
În plus, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, spune că el nu îşi doreşte ca sectorul agricol să contribuie cu mai mult de 6% la PIB. El crede că o pondere prea mare în PIB ar însemna că celelalte ramuri ale economiei să nu fi mers prea bine. „Eu nu vreau ca agricultura să aibă o contribuţie prea mare în PIB. Cele 6% sunt suficiente, pentru că PIB-ul nu se poate baza pe un sector atât de nesigur cum este agricultura“, a spus Tabără.
Asta chiar dacă cei care lucrează în domeniu mai speră ca agricultura să ajungă la performanţele din 2004, când acest sector a reuşit să aibă o pondere în PIB de 12,6%. „Potenţialul României este ca valoarea producţiei agricole să fie de 30-35 miliarde euro, şi atunci vom putea creşte influenţa agriculturii în PIB. Acest lucru se poate realiza foarte curând dacă se pune la punct sistemul de irigaţii, dacă se va realiza stimularea fermierilor şi se va reuşi o bună valorificare a produselor“, a mai arătat Culiţă Tărâţă.
Depăşiri la hectar
În această toamnă, agricultorii au obţinut producţii semnificativ mai mari decât cele de anul trecut la cele mai importante culturi agricole ale ţării. Astfel, grâul, porumbul şi chiar floarea-soarelui au înregistrat creşteri semnificative. Chiar şi producţia de legume a fost mai bună în acest an, atingând o cantitate la care nici nu se mai visa în ultimii ani.
„Oficial, la grâu avem o producţie de 7,2 milioane tone. Peste datele oficiale, mai există însă cel puţin încă 1-1,4 milioane tone, o cantitate nedeclarată de producători, conform estimărilor noastre. România este încă sub potenţialul maxim pe care îl poate obţine, de 10-12 milioane de tone de grâu anual“, a spus Tabără. Şi în ceea ce priveşte cultura de porumb situaţia este asemănătoare, producţia obţinută anul acesta fiind cu aproape două milioane de tone mai mare decât cea de anul trecut, ajungând la 11 milioane tone. Nici producţia de floarea-soarelui nu este mai prejos; s-au obţinut circa două milioane de tone, faţă de numai 1,2 milioane tone în ultimii ani.
„Anul acesta la floarea-soarelui producţia va fi un record absolut, pentru că nu suntem foarte departe de o producţie de două milioane tone, în condiţiile în care anii trecuţi aveam producţii de 1,2 – 1,3 milioane tone“, a spus ministrul agriculturii. Până şi la legume, sectorul agricol cel mai puţin productiv, s-a înregistrat o creştere a cantităţilor recoltate, fiind o producţie mai mare cu 400.000 tone faţă de cele 3,8 milioane tone obţinute anul trecut. Recolta la cartof va fi anul acesta ceva mai bună decât cea de anul trecut, când s-au obţinut doar 3,3 milioane tone, estimându-se pentru 2011 în jurul a 3,6 milioane tone.
Producţiei vegetale i se va adăuga şi cea obţinută în zootehnie, aceasta având o contribuţie importantă, pentru că anul acesta se înregistrează o majorare a producţiilor atât la carne, cât şi la lapte şi ouă. Astfel, cantitatea de carne în viu (vită, oaie, porc şi pasăre) a ajuns la 1,5 milioane tone, cea de lapte la 43 milioane hl, iar numărul de ouă obţinut anul acesta se estimează a fi de 6,3 miliarde.
Producţie dublă faţă de 2010
„Din evaluarea noastră, valoarea producţiei agricole de anul acesta va fi de 10-12 miliarde euro. Şi această cifră se referă doar la sectorul vegetal.
Valoarea este aproape dublă faţă de cea de anul trecut. Aceasta pentru că preţurile sunt duble, dar şi pentru că vom avea o producţie excelentă atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ“, a spus Tabără.
Din datele provizorii ale recensământului din 2010, din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă utilizată în exploataţiile agricole este de circa 13,3 milioane ha (55,9 %), din care circa 8,3 milioane ha reprezintă teren arabil. După modul de folosinţă, terenul arabil ocupă 62,5% din suprafaţa agricolă. Cerealele şi plantele oleaginoase acoperă circa 80 % din suprafaţa arabilă. România se plasează pe locul șase din Europa ca suprafaţă agricolă utilizată (după Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia) şi pe locul cinci ca suprafaţă arabilă (după Franţa, Spania, Germania şi Polonia).