„În pofida tuturor criticilor corului bocitoarelor, este un proiect bun pentru un an bun, bazat pe cifre care nu sunt nicidecum optimiste, ci mai puţin decât pesimiste, aş putea spune. Avem în vedere o creştere economică de doar 5,5%, în condiţiile în care toată lumea prognozează o creştere mai mare a PIB-ului. Prevede venituri estimate cu 30,9 miliarde de lei mai mari faţă de 2017 şi este pentru prima dată când PIB-ul României depăşeşte 200 de miliarde de euro“, a declarat premierul.
Comisia Naţională de Prognoză vede pentru 2018 un PIB de aproape 200 mld. euro, ceea ce va însemna că Romania va trece, foarte probabil, de economiile Cehiei şi Greciei, ţări care au doar însă cate zece milioane de locuitori. Borna anterioară de 100 mld. euro a fost trecută în 2006, cand PIB-ul a fost de 99 mld. euro. În 1990 PIB-ul era de 35 mld. euro în banii de astăzi. Dublarea PIB-ului în euro în circa zece ani înseamnă că putem presupune că Romania va avea un PIB de 400 mld. euro în 2027. Polonia are astăzi un PIB de 424 mld. euro.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit, în prognoza de toamnă a principalilor indicatori macroeconomici, de la 5,2% la 5,6% creşterea economică pentru 2017 (procent pe care se bazează şi prima rectificare bugetară), ceea ce determină modificarea prognozelor pe anii viitori.
Astfel, PIB-ul ar urma să fie în acest an de 837 mld. lei, faţă de 815 mld. lei cat era anticipat în prognoza de primăvară a CNP.