Partidul Social Democrat îşi doreşte alegeri anticipate! Ar fi însă dispus PSD-ul să facă un guvern cu PNL şi USR PLUS?

„Nu există în acest moment altă soluţie”

Invitat la Antena 3, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, seara, că alegerile anticipate sunt singura soluţie pentru România, având în vedere că actualul Parlament „nu mai reflectă voinţa românilor”.

Ciolacu a vorbit şi despre posibilitatea unei guvernări alături de PNL şi USR PLUS, spunând clar că aşa ceva este exclus.

„Nu există în acest moment altă soluţie decât crearea unei alte majorităţi. Partidul Social Democrat nu va face un guvern cu PNL sau cu USR PLUS. Este de noaptea minţii să credeţi că noi vom intra într-un guvern cu domnul Cîţu sau cu domnul Oros.

Se poate creiona o altă majoritate politică. Dacă nu, nu e un capăt de ţară şi există şi posibilitatea unui guvern minoritar. Dar, din punctul meu de vedere şi al altor colegi, nu există altă soluţie decât alegeri anticipate”, a precizat liderul PSD, potrivit Agerpres.

„Actualul Parlament nu mai reflectă voinţa românilor”, a indicat Marcel Ciolacu, adăugând că „este cazul” să se organizeze alegeri anticipate.

„Am început discuţiile cu AUR şi ne-am pus de acord să susţinem împreună această moţiune”

Preşedintele PSD a oferit detalii şi despre moţiunea de cenzură care va fi depusă de către formaţiunea sa.

„Eu o să le propun colegilor mei ca la începutul sesiunii (parlamentare – n.red.), să nu ţinem cont de ce au ei acolo, mascarada aia de congres, să ţinem cont numai de ce se întâmplă în economie, de nivelul de trai al românilor şi să depunem la începutul sesiunii moţiunea de cenzură.

În acest moment, am început discuţiile cu cealaltă formaţiune care se află în Opoziţie, AUR, şi ne-am pus de acord să susţinem împreună această moţiune. (…) Spre ce ne îndreptăm, românii nu pot să suporte. Cred că e cazul ca şi cei aflaţi în USR, şi cei aflaţi în PNL, în UDMR şi în Grupul minorităţilor să facă un act patriotic şi să voteze demiterea acestui Guvern”, a declarat Marcel Ciolacu.

Când va fi depusă, mai exact, moţiunea de cenzură?

Liderul PSD a precizat că, ţinând cont de faptul că sesiunea parlamentară începe la 1 septembrie, „în primele zece zile categoric va fi depusă moţiunea”.

„Nu mai condiţionăm moţiunea de congresele lor sau altceva”, a adăugat Ciolacu.

În opinia sa, „o să cadă Guvernul, categoric”.

Sursa foto: Capital