de arta, se asteapta cresteri valorice importante. Chiar daca piata „este destul de saraca”, dupa cum s-a exprimat Mihail Bucur Papagheorghiu, director general Casa de licitatii Alis, conditiile economice, cresterea puterii de cumparare si chiar aderarea la Uniunea Europeana vor conduce treptat la o majorare a valorii operelor de arta si, implicit, la o crestere a acestei piete. 2004 a reprezentat anul in care valorile operelor de arta au inceput sa creasca. Chiar daca, de cele mai multe ori, pretul de vanzare al unui obiect de arta se stabileste mai mult in conditii conjuncturale, anul 2004 a demonstrat ca valoarea tablourilor aproape s-a dublat. De exemplu, daca acum cinci ani un tablou de Tonitza s-a vandut cu 20.000, maximum 25.000 de euro, anul acesta, „Nud vazut din spate” s-a vandut cu 52.000 de euro. Dupa cum explica si Papagheorghiu, valoarea lucrarilor de arta si cererea sunt in crestere. „Este firesc sa creasca valoarea tablourilor, atata timp cat piata este avida de capodopere, iar oferta este destul de limitata. In aceste conditii, preturile sar putin peste limita normala. Tendinta de crestere a valorii operelor de arta se va mentine si anul viitor”, declara Papagheorghiu. Pictura este in continuare categoria care depaseste si valoric, si numeric vanzarile celorlalte obiecte de arta. Numarul picturilor si sculpturilor vandute in 2004 prin Casa de Licitatii Alis se apropie de 800. Chiar si categoria „diverse” a fost depasita de pictura si grafica, urmatoarea categorie in topul vanzarilor fiind ocupata de segmentul de bijuterii de arta. Printre vanzarile bune din 2004 s-au situat si bijuterii a caror valoare de adjudecare a ajuns la 6.000 – 7000 de euro. Uneori, mai apar in licitatii obiecte de mobilier, foarte bine cotate si vandute. In afara cresterii valorice a obiectelor de arta, o alta tendinta se contureaza clar pe piata obiectelor de arta. Cota unor pictori considerati pana acum de mana a doua sau chiar a treia a crescut foarte mult. Picturile lor incep sa se vanda foarte bine si chiar sa aiba cautare, iar lucrurile de mare valoare au inceput sa apara foarte rar. Piata cumparatorilor de obiecte de arta este stratificata in cumparatori directi (n.r.- cei interesati de propriile colectii, chiar daca sunt putini, si cei pentru care arta reprezinta o investitie) si negustorii de obiecte de arta. Numeric, balanta inclina in favoarea cumparatorilor directi, datorita faptului ca negustorii nu au o baza de clienti foarte mare. Clientii straini, de exemplu, sunt foarte putini, „se pot numara pe degete”. Papagheorghiu arata ca au aparut si clienti mai noi in piata obiectelor de arta. Totusi, nu dintre proprietarii vilelor din cartierele rezidentiale. Chiar daca s-a construit foarte mult in ultimii ani, putini sunt cei care-si indreapta atentia catre obiectele de arta autentice. Poate si din cauza faptului ca mobila de arta existenta pe piata romaneasca nu se afla intr-o stare excelenta.