Departamentul american al Justiţiei a demarat marţi procedura de a bloca proiectul de fuziune a companiilor aeriene americane US Airways şi American Airlines, invocând riscul de creştere a preţurilor pentru pasageri.
În luna februarie a acestui an, US Airways Group şi American Airlines au convenit să fuzioneze în urma unei tranzacţii de 11 miliarde de dolari care ar fi dat naştere celei mai mari companii aeriene din lume, un gigant care ar urma să ofere 6.700 de zboruri zilnic şi ar realiza o cifră de afaceri anuală de 40 de miliarde de dolari.
Însă Departamentul american al Justiţiei, susţinut şi de procurorii generali din mai multe state americane, a apreciat că o eventuală combinare a celor două companii ar reduce competiţia astfel că pasagerii ar urma să plătească preţuri mai mari în timp ce concurenţa pe piaţă s-ar reduce. În consecinţă, Guvernul american şi procurorii generali din şase state americane (Arizona, Florida, Districtul Columbia, Pennsylvania, Tennessee, Texas şi Virginia) au depus o plângere la un tribunal federal din Washington, D.C, în încercarea de a împiedica cele două companii să fuzioneze.
"Transportul aerian este vital pentru milioane de consumatori americani care zboară regulat pentru muncă sau divertisment", a comentat Ministrul Justiţiei, Eric Holder.
Departamentul american al Justiţiei subliniază că, în prezent, US Airways şi American Airlines concurează în mod direct pe un număr de peste 1.000 de rute. O eventuală fuziune a lor s-ar traduce prin concentrarea a peste 80% din piaţa americană a transportului aerian în mâinile a doar patru companii.
Dacă fuziunea dintre American Airlines şi US Airways ar fi aprobată, numărul marilor companii aeriene americane s-ar reduce la patru: noua American Airlines, United Airlines, Delta Airlines şi Southwest.
În ultimii ani, piaţa transporturilor aeriene a fost marcată de un fenomen de consolidare prin fuziunile dintre Delta Airlines şi Northwest Airlines, United Airlines şi Continental Airlines, precum şi dintre Southwest şi Airtran. Un fenomen similar a avut loc şi în Europa, unde British Airways a fuzionat cu compania spaniolă Iberia, Air France şi-a unit forţele cu compania olandeză KLM, iar grupul german Lufthansa a preluat companiile Swiss, Austrian Airlines şi Brussels Airlines.
Sursa: Agerpres