Piedone a solicitat Poliției Locale mărirea efectivelor din teren, care să efectueze ample acțiuni pentru a restabili ordinea publică.

„Sectorul 5 nu mai este sat fără câini, cum a fost în ultimul an! Avem toleranța 0 pentru cei care nu respectă legea! Am demarat ample acțiuni pe raza sectorului, pentru a ne asigura că cetățenii sunt în siguranță! Vom face și controale în trafic, alături de Poliția Națională, atât ziua, dar și în cursul nopții! Ne vom asigura că șoferii care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise sunt sancționați pe măsura! Trebuie să restabilim ordinea publică în Sectorul 5! Cei care încalcă legea, vor fi pedepsiți! Voi merge și eu pe teren zi și noapte, pentru că așa nu se mai poate! Toți cei care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în Sectorul 5 trebuie să respecte legea și reguli de bun simț! Cine nu se conformează este liber să-și facă viză de flotant în alt sector sau în afara Bucureștiului!”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Vineri, în jurul orelor 10.30, în incinta Pieței Rahova, a avut loc un conflict fizic în care a fost implicat Stana Cornel – Director Executiv Direcția de Ordine Publică și Circulație pe Drumurile Publice.

„Mai exact, la ora sus amintită, Stana Cornel a fost informat verbal de către o parte din comercianți că în incinta pieței, în zona magazinului Economat, se află o persoană de sex masculin, în vârstă de circa 40 de ani, care are în posesie un cuțit cu lama de circa 17-18 cm. Colegul nostru s-a deplasat în zona indicata, a somat persoana în cauza, dar acesta a răspuns cu amenințări cu cuțitul și implicit cu loviri repetate cu pumnii și picioarele, provocându-i lui Cornel Stana contuzii în zona capului și picioarelor, care necesită 10-14 zile de îngrijiri medicale. După aplicarea loviturilor, cu ajutorul colegilor de la Serviciul Ordine Publică și Operațiuni Rapide, persoana recalcitrantă a fost încătușată și predată la fața locului Secției 19 de Poliție, urmare a apelării numărului unic de urgență 112”, potrivit comunicatului de presă.

De asemenea, mai arată Primăria Sectorului 5, echipajul de la Serviciul Operațiuni Rapide a surprins sâmbătă două persoane care sustrăgeau poliester de la un bloc din Șos. Sălaj – intersecție cu str. Telița, aflat în reabilitare. Persoanele au fost predate pe bază de Proces verbal la Secția 19, pentru continuarea cercetărilor.