Ceea ce credeam că este de domeniul SF se întâmplă acum. Cercetătorii au creat pielea umană vie pentru roboți

Ceea ce credeam că este de domeniul SF se întâmplă chiar acum. Oamenii de știință au conceput o metodă de ancorare a pielii umane vii pe fețele roboților. Tehnologia ne poate duce cu gândul la scenarii terifiante, asemănătoare celor din thriller-ul SF „Westworld”, să devină realitate. Dar autorii acestui experiment au altă părere.

În urmă cu doi ani, prof. Shoji Takeuchi și colegii săi de la Universitatea din Tokyo au acoperit cu succes un deget robotizat motorizat, cu o piele proiectată prin bioinginerie, făcută din celule umane vii, scrie NewAtlas.

Cercetătorii au sperat că acest experiment ar putea deschide calea nu doar pentru roboți mai realiști de tip android. Tehnologia ar putea fi utilizată și în testarea produselor cosmetice și în pregătirea chirurgilor plastici.

Pielea umană vie pentru roboți este foarte importantă pentru roboții umanoizi

Pielea umană vie pentru roboți este foarte importantă pentru roboții umanoizi, care au sarcina de a interacționa cu oamenii în industriile de asistență medicală și de servicii. Dacă robotul seamănă cu un om, acest lucru ar putea îmbunătăți eficiența comunicării și poate evoca simpatia.

Chiar dacă pielea umană vie pentru roboți, făcută din silicon, poate imita aspectul pielii umane, nu conține texturi delicate, precum ridurile, și nu are funcții specifice pielii.

„Credem că crearea unei pieli mai groase și mai reale se poate realiza prin încorporarea glandelor sudoripare, glandelor sebacee, porilor, vaselor de sânge, grăsimilor și nervilor”, spune Takeuchi.

„Desigur, mișcarea este și ea un factor crucial, nu doar materialul, așa că o altă provocare importantă este crearea expresiilor umane prin integrarea unor dispozitive de acționare sofisticate, sau mușchi, în interiorul robotului”, susține cercetătorul.

Metoda folosită este complet nouă

Oamenii de știință au încercat anterior să conecteze pielea de bioinginerie la suprafețe sintetice, adesea prin intermediul unor ancore minuscule, care ies în sus de pe acele suprafețe. Cu toate acestea, aceste ancore diminuează aspectul pielii, împiedicând-o să arate netedă. De asemenea, nu funcționează bine pe suprafețele concave.

Takeuchi și echipa sa au dezvoltat un nou sistem de ancorare a pielii bazat pe perforații mici în formă de V realizate în suprafața sintetică. Ei au creat o matriță facială umană, care a încorporat o serie de perforații, apoi au acoperit acea matriță cu un gel format din colagen și fibroblaste dermice umane. Acestea din urmă sunt celule responsabile pentru producerea de țesut conjunctiv în piele.

O parte din gel s-a scurs în jos, în perforații, în timp ce restul a rămas pe suprafața matriței. După ce a fost lăsat să stea timp de șapte zile, gelul s-a format într-un înveliș de piele umană care a fost fixat în siguranță de matriță prin țesutul din interiorul perforațiilor. Într-un al doilea experiment, s-au făcut perforații într-un substrat de cauciuc siliconic, pe care gelul a fost aplicat și apoi lăsat să cultive. Rezultatul final a fost o față simplificată cu piele umană, care putea fi făcută să zâmbească prin mișcarea a două tije conectate la substrat.

Pielea astfel realizată a avut suficientă rezistență și elasticitate pentru a suporta mișcările dinamice ale degetului care se îndoia și se întindea. Stratul exterior a fost suficient de gros pentru a fi ridicat cu pensete și apă, oferind astfel diverse avantaje în îndeplinirea unor sarcini clare, cum ar fi manipularea unor bucăți de polistiren încărcate electrostatic, un material adesea folosit în ambalare.