"Rezultatul net din primele nouă luni ale anului este influenţat în mod semnificativ de o majorare substanţială a provizioanelor de risc, având în vedere faptul că am angajat toate eforturile pentru a derula o curăţare extinsă a portofoliului de credite neperformante. Până la finalul anului, obiectivul nostru este să reducem portofoliul de credite neperformante de la un sfert, până la jumătate, în funcţie de condiţiile pieţei", a declarat într-un comunicat Tomas Spurny, CEO al BCR.
BCR administrează un portofoliu de credite neperformante de 9,7 miliarde lei (la septembrie 2014), pentru care a decis soluţionarea accelerată, aşteptându-se o reducere de aproximativ 25% a acestora, în comparaţie cu finalul anului 2013. Ca urmar, costurile de risc sunt aşteptate să contrabalanseze rezultatul operaţional ale băncii pe parcursul anului 2014, arată reprezentanţii băncii.
Astfel, cheltuielile nete cu provizioanele pentru activele financiare neevaluate la valoarea justă prin intermediul contului de profit şi pierdere, au crescut cu 165,3% atingând valoarea de 4.051,2 milioane lei (910,8 milioane euro) în primele nouă luni ale anului 2014, faţă de 1.527,3 milioane lei (346,4 milioane euro) în primele nouă luni din 2013. Rata creditelor neperformante a scăzut cu 10%, acum aflându-se la 26,5% din totalul portofoliului de credite, nivel situat încă peste media pieţei.
Rata solvabilităţii BCR se află la maximul său istoric: 20,0%.
„Alături de rezolvarea accelerată a moştenirii istorice de credite cu probleme, cel mai important aspect este faptul că BCR a revenit puternic în piaţă. Cota de piaţă a băncii se situează deja la 25% din creditele ipotecare nou acordate şi observăm, per ansamblu, o creştere substanţială a creditării garantate şi negarantate”, a declarat Tomas Spurny.
Prima Casă aduce creşteri mari la creditele ipotecare
În segmentul de afaceri retail, volumului împrumuturilor ipotecare s-a majorat cu 380 de procente, la 9,1 miliaode de lei, iar cel al creditelor de consum cu 80 de procente. BCR a fost una dinttre cele mai active bănci în acordarea de credite ipotecare în lei garantate de stat prin programul Prima Casă. Soldul creditelor performante a crescut la aproximativ 17,1 miliarde lei, cu o tendinţă de consolidare a volumului de credite nou acordate care contrabalansează volumele creditelor rambursate sau care ajung la maturitate. Portofoliul general de credite acordate în lei a crescut la 6,6 miliarde lei, în comparaţie cu 5,5 miliarde lei la sfârşitul anului 2013.
În segmentul de afaceri corporate, portofoliul de credite performante a crescut mai modest, la aproximativ 12,2 miliarde lei, trimestrul trei din 2014 fiind primul trimestru din ultimul an când soldul general al creditelor a crescut faţă de trimestrul precedent. Avansul a fost generat în special de creşterea numărului de credite nou acordate clienţilor din sectoare precum: energia, agricultura, construcţii, farmacie & sănătate, industrie, IT&C, a anunţat banca.
Venitul net din dobânzi a scăzut cu 16,0%, la 1,78 miliarde de lei (400,8 milioane de euro), de la 2, 12 miliarde de lei (481,1 milioane de euro) la finele trimestrului trei din 2013, din cauza ratelor mai mici ale dobânzilor şi soluţionării accelerate a problemelor legate de portofoliile de credite neperformante.
Venitul net din comisioane a crescut cu 4,8%, la 540,2 milioane de lei (121,4 milioane de euro, datorită concentrării continue pe serviciile de tranzacţii bancare, trecerea la operaţiunile fără numerar şi preferinţa clienţilor pentru soluţii alternative de investiţii şi produse de asigurare, se arată în comunicatul băncii.
Concentrarea pe creditarea în lei a afectat însă rezultatul net din tranzacţionare, care a scăzut cu 16,8%, atingând valoarea de 281,3 milioane de lei (63,2 milioane de euro), de la 338,0 milioane de lei (76,6 milioane de euro) la 9 luni în 2013.
Veniturile operaţionale au scăzut cu 12,6%, la 2,62 miliarde de lei (589,7 milioane de euro). Scăderea a fost şi mai pronunţată, însă, la cheltuielile administrative generale (cu 13,8%), care au ajuns la peste 1 miliarde de lei (237,1 milioane de euro). Indicatorul cost-venit s-a îmbunătăţit, atingând valoarea de 40,2% în primele nouă luni ale anului 2014, faţă de 40,7% după primele nouă luni din 2013.
Depozitele de la clienţi au rămas în general stabile, majorându-se doar uşor cu 0,3% la 37,62 miliarde de lei (8,5 miliarde de euro) la 30 septembrie 2014, faţă de 37,5 miliarde de lei (8,38 miliarde de euro) la sfârşitul lunii decembrie 2013.